Comunicat de presă - Poliția Română
ARESTAT PENTRU EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
În seara de 16 septembrie 2026, bărbatul a fost prins în flagrant delict, de către un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Ghiroda, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul cu care s-ar fi deplasat, 7 folii de staniol cu conținut cristalin (a-Etilaminopentiofenona) porționate pentru comercializare, precum și două pungi, cu același tip de substanță psihoactivă, una descoperită în buzunarul portierei șoferului și una în geanta acestuia.
La data de 16 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului de 40 de ani.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul cercetărilor, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.