Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
Alcool în aerul expirat
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 07:30, în apropierea localității Arpașu de Jos, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în localitatea Arpașu de Jos.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Trei tineri cercetați pentru lovire sau alte violențe, sub control judiciar
La data de 17 septembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei trei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În fapt, în noaptea de 21/22 august a.c., în jurul orei 01:50, polițiștii sibieni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, are loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar, din primele verificări efectuate, au stabilit că trei tineri necunoscuți ar fi intrat într-un conflict verbal cu un bărbat în vârstă de 53 de ani, fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, și o tânără de 22 de ani, toți din municipiul Sibiu.
Conflictul verbal ar fi degenerat în acte de violență, iar până la sosirea echipajelor de poliție cei trei tineri au părăsit locul faptei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au identificat cele trei persoane implicate în conflict: un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul București, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Călărași, și un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Ilfov.
La data de 16 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului, față de cei trei tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.
Ulterior, la data de 17 septembrie a.c., procurorul de caz a dispus față de cei trei măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.