Comunicat de presă - Poliția Română
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că bărbatul, arestat preventiv într-o altă cauză și încarcerat într-o unitate de penitenciar din județul Argeș, ar fi determinat, cu intenție, o persoană, care ar fi acționat fără vinovăție, să procure, să dețină și să îi livreze, în urma unei vizite programate pentru data de 14 septembrie 2026, droguri de mare risc (4CMC).
Astfel, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Penitenciarului Mioveni, acesta a fost prins în flagrant delict, imediat ce ar fi intrat în posesia unei cantități de substanță cristalină.
Bărbatul se afla sub o măsură restrictivă de libertate, fiind trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, viol, în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului, trafic de persoane, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Ieri, 16 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea formulată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și a dispus arestarea preventivă a bărbatului.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de penitenciare ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.