logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Cristian Vântu (senator AUR): 'Catastrofa din sănătate poartă semnătura guvernului Bolojan, Nicușor Dan prelungește blocajul, iar sistemul medical se îndreaptă spre paralizie'

Senatorul AUR Cristian Vântu acuză Guvernul Bolojan că a împins sistemul de sănătate într-o criză de finanțare care amenință funcționarea serviciilor medicale esențiale și îl acuză pe Nicușor Dan că prelungește blocajul politic care împiedică o rectificare bugetară. Parlamentarul avertizează că, fără fonduri suplimentare, spitalele, serviciile de ambulanță și programele naționale de sănătate riscă să rămână fără resurse și susține că ieșirea din criză presupune instalarea unui guvern cu puteri depline.

'Situația fără precedent în care a ajuns sistemul de sănătate reflectă, din păcate, cel mai bine nivelul de performanță al Guvernului Bolojan. O catastrofă națională.

Unitățile de primiri urgențe și serviciile de ambulanță au rămas fără fonduri, iar spitalele, fără medicamente și materiale sanitare. Situația de la UPU-SMURD Târgu Mureș, care astăzi a rămas cu conturile goale după ce a cerut de trei ori finanțare, este doar un exemplu dintr-o problemă națională.

Și ce credeți că face Ministerul Sănătății? În septembrie, ia 21,5 milioane de lei din bugetul pentru trimestrul IV pentru a salva UPU și transferă alte 20 de milioane din Programul Național de Vaccinare către ambulanțe. Înțeleg că vaccinarea nu mai este o prioritate, așa cum pretindeau până acum.

Dacă scăpăm cu viață de luna aceasta, în octombrie, bugetul trebuie suplimentat din nou cu 98 de milioane de lei. Ministerul Sănătății spune că va face acest lucru prin retragerea banilor din programele naționale de sănătate (diabet, cancer, cardio ș.a.m.d.) și din fondurile pentru salariile medicilor rezidenți.

Nu este o glumă. Aceasta este așa-zisa soluție a Guvernului Bolojan. Și asta nu e totul. În decembrie, programele HIV/SIDA, securitate transfuzională și 'Mama și Copilul' vor rămâne și ele fără finanțare dacă sumele nu sunt completate.

Necesarul estimat pentru programele naționale și cheltuielile Ministerului până la sfârșitul anului ajunge la 980 de milioane de lei, bani care, fără o rectificare bugetară, nu există. Mai exact, până la sfârșitul anului, tot sistemul de sănătate va fi paralizat.

Cum s-a ajuns aici? Simplu. Guvernul Bolojan nu a prevăzut în bugetul pentru 2026 sume suficiente funcționării sistemului de sănătate, lucru pe care l-am sesizat încă din februarie, la dezbaterile pentru Legea bugetului. Dar Ilie Bolojan, așa cum știu toți românii deja, este mai deștept decât noi toți. Situația pe care o avem astăzi în sănătate reflectă perfect acest lucru.

Care este soluția? În mod normal, o astfel de problemă s-ar putea remedia printr-o rectificare bugetară. Numai că Guvernul Bolojan a fost demis de 4 luni și a pierdut dreptul de a face rectificări. Iar președintele Nicușor Dan, de teamă că Parlamentul nu va vota un premier pe placul său, refuză să nominalizeze unul.

Asocierea dintre un premier incompetent și încăpățânat și un președinte speriat și nehotărât este o bombă cu ceas care acum s-a detonat. Sper ca românii să înțeleagă asta. Așadar, singura soluție reală pentru a putea face o rectificare bugetară și să salvăm sistemul de sănătate, dar și țara, este un guvern cu puteri depline, iar acesta, așa cum este evident deja pentru oricine, nu este posibil decât după alegeri anticipate', a declarat senatorul AUR Cristian Vântu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.