Comunicat de presă - Partidul Umanist Social Liberal
Locuințele ANL din Târgu Mureș, blocate în tăcere administrativă: Partidul Umanist Social Liberal cere explicații oficiale
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), prin Lavinia Șandru, coordonatorul Biroului Central de Strategie și Comunicare și liderul PUSL Mureș, a trimis trei solicitări oficiale de informații publice către Primăria Municipiului Târgu Mureș, către S.C. Locativ S.A. Târgu Mureș și către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), după ce mai multe familii care locuiesc de ani de zile în apartamente construite prin ANL au reclamat că nu pot afla dacă, în ce condiții și la ce preț își pot cumpăra locuințele.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 152/1998, chiriașii locuințelor pentru tineri construite prin ANL pot solicita cumpărarea apartamentului în care locuiesc, iar autoritățile au obligația legală de a răspunde în cel mult 90 de zile. Semnalele primite de PUSL din partea chiriașilor din Târgu Mureș arată însă cereri care așteaptă cu mult peste acest termen, fără o procedură transparentă publicată de autorități.
Solicitările cer Primăriei un inventar complet al locuințelor ANL și situația cererilor de cumpărare depuse din 2015 până în prezent, date tehnice și financiare privind situația cadastrală și formula de calcul a prețului de vânzare, iar Agenției Naționale pentru Locuințe i s-a solicitat să verifice dacă autoritățile locale și-au respectat obligațiile legale.
Lavinia Șandru a declarat: 'Sunt familii care plătesc chirie de ani de zile pentru aceste apartamente și nu găsesc niciun răspuns clar atunci când vor să își cumpere locuința în care trăiesc. Nu vom lăsa această tăcere administrativă să continue și vom urmări, prin toate mijloacele legale, ca Primăria Târgu Mureș, S.C. Locativ S.A. și Agenția Națională pentru Locuințe să răspundă la fiecare întrebare din aceste solicitări.'
Potrivit celor mai recente date disponibile, în întreaga țară au fost vândute până acum peste 11.750 de locuințe ANL, în 87 de localități. Printre acestea se numără București, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Ploiești, Bacău, Deva, Suceava, Craiova, Târgoviște, Botoșani, Baia Mare Bistrița, Târgu Frumos, Mangalia, Năvodari, Eforie, Zalău, Huși, Pașcani.
Biroul de presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.