logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a României

Lansarea emisiunii de mărci poștale AURUL DACILOR. REÎNTREGIREA TEZAURULUI ISTORIC

Muzeul Național de Istorie a României va găzdui joi, 17 septembrie, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale AURUL DACILOR. REÎNTREGIREA TEZAURULUI ISTORIC, eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română.

În cadrul emisiunii sunt ilustrate coiful de la Coțofenești și două brățări dacice, artefacte de o valoare istorică excepțională care au fost furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Assen, Olanda, recuperate de autoritățile olandeze și redate patrimoniului țării noastre în 2026.

Desenele de pe marca poștală și de pe plicul 'prima zi' sunt realizate de renumitul artist român Mircea Cantor și redau imaginile brățărilor dacice si un detaliu de pe coiful de la Coțofenesti. Aceste desene se regăsesc și în grafica piesei speciale din mapa filatelică, unde culoarea galben, îmbinată cu funia, sugerează o aluzie la aurul coifului și al brățărilor - și unde, pe alocuri se poate identifica, printre module, textul: ISTORIA ESTE FUNIE.

Colița emisiunii redă în timbrul său imaginile reale ale celor trei piese excepționale din colecția Muzeului Național de Istorie a României.
Mircea Cantor, artistul care a realizat grafica emisiunii de mărci poștale, va fi prezent la eveniment și va oferi autografe participanților, care vor primi cărți poștale, pe care le vor putea completa și trimite gratuit, pe loc, prin Poșta Română, oriunde în țară. O ocazie frumoasă de a transforma vizita la muzeu într-un mesaj care pleacă mai departe către cineva drag.

Vă așteptăm !

*

Despre MNIR:

Muzeul Național de Istorie a României este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poștelor, se află în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureștiului.

Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru - din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50.000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Național de Istorie a României deține un patrimoniu mult mai bogat (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporește anual).

În prezent, Muzeul Național de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.