Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria
Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate între România și Republica Ungară.
În urmă cu trei decenii, la Timișoara, orașul unde a început Revoluția Română din Decembrie 1989, oficialii români și ungari au convenit că principiul bunei vecinătăți și respectul reciproc sunt fundamentele unei relații de cooperare care a adus cele două state vecine și mai aproape, parteneri și aliați, inclusiv în cadrul Uniunii Europene și al NATO.
Tratatul și instrumentele create prin acesta constituie, în continuare, pilonii politico-juridici ai dezvoltării cooperării româno-ungare. Parteneriatul Strategic bilateral, semnat în 2002, a reprezentat evoluția firească a legăturilor dintre cele două țări, consolidate în spiritul angajamentului comun față de valorile europene și al pragmatismului, pentru realizarea de proiecte concrete în beneficiul tuturor cetățenilor.
Protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale rămâne un reper de acțiune pentru păstrarea și afirmarea identității etnice, lingvistice, religioase și culturale a etnicilor români care trăiesc în Ungaria, respectiv a etnicilor maghiari care trăiesc în România.
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că relația dintre România și Ungaria va continua să avanseze de o manieră transparentă și constructivă, în conformitate cu interesele și valorile pe care cele două state le împărtășesc, pe baza documentelor bilaterale programatice și a apartenenței comune la comunitatea europeană și euroatlantică.
Această aniversare este, așadar, un prilej de a reafirma importanța dialogului româno-ungar și a proiectelor comune care apropie oamenii, indiferent de originea etnică, comunitățile, companiile și instituțiile celor două țări. Buna vecinătate nu este doar un angajament înscris într-un document diplomatic, ci o construcție permanentă, întemeiată pe încredere, comunicare, transparență și capacitatea de a transforma diferențele într-o sursă de cooperare.
La Timișoara, acum 30 de ani, a fost făcut un pas important spre un viitor construit împreună.
La 30 de ani de la semnarea Tratatului este important să privim nu doar spre ceea ce am realizat, ci și spre responsabilitatea pe care o avem față de generațiile viitoare. Avem astăzi datoria de a duce mai departe spiritul acelui moment și de a consolida o relație bazată pe respect, încredere și cooperare.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.