logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău

BILANȚ AL POLIȚIȘTILOR DE IMIGRÃRI DIN BACÃU: PESTE 3.300 DE STRÃINI ÎN EVIDENȚE ȘI 52 DE ACȚIUNI PREVENTIVE ÎN PRIMELE 8 LUNI ALE ANULUI

În primele 8 luni ale anului 2026, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Bacău au gestionat șederea pentru un număr total de 3.332 de persoane. Dintre acestea, 2.717 persoane provin din state terțe, principalele țări de origine fiind Nepal, Sri Lanka, R.P. Bangladesh, Pakistan, Republica Moldova, India, Turcia, China, Siria și Vietnam.

De asemenea, au fost înregistrați 615 cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, majoritatea din Italia, Germania, Spania, Franța și Grecia.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt reîntregirea familiei, studiile, angajarea în muncă sau stabilirea permanentă a domiciliului.

În ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință au fost primite 16 invitații, 10 cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei și 1.295 de cereri de avize de angajare sau detașare depuse pentru încadrarea în muncă și detașarea cetățenilor străini.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere, au fost emise 1.023 de permise de ședere temporară și 37 de permise de ședere pe termen lung pentru cetățeni din state terțe, precum și 86 de certificate de înregistrare și cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, Spațiul Economic European și Confederației Elvețiene.

Pe linia combaterii șederii ilegale, polițiștii de imigrări au organizat 52 de acțiuni și controale preventive cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu.

În urma acestora au fost verificați 38 de agenți economici angajatori și au fost depistați 3 străini care nu mai îndeplineau condițiile legale de ședere.

În cadrul activităților operative au mai fost depistați 22 de străini în situații ilegale, iar pentru cei care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege au fost emise 8 documente administrative de părăsire a României și au fost instituite 4 măsuri de interzicere a intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.

Totodată, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre și O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor.

Activitățile s-au desfășurat prin utilizarea aplicației eDAC, iar structurile Inspectoratului General pentru Imigrări continuă acțiunile destinate prevenirii și combaterii șederii ilegale.

SERVICIUL PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI BACÃU

Afisari: 114

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.