Comunicat de presă - Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră
La data de 14 septembrie 2026, a avut loc la Salonic, la sediul Centrului de Cercetare și Dezvoltarea Tehnologică Hellas (CERTH), ceremonia oficială de semnare a Acordului de Cooperare între Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) și CERTH.
Din partea Elenă Acordul a fost semnat de dl Dr. Evangelos BEKIARIS, Președinte CERTH, care a prezentat capacitatea, rezultatele și perspectivele privind cercetarea științifică și transferul de cunoștințe din partea acestei organizații de excelență din Grecia și din Uniunea Europeana. La ceremonie au participat mai mulți directori de institute și personal administrativ.
Din partea RUMN, Acordul a fost semnat de dl Prof. Eden MAMUT, Secretar General al RUMN, care a făcut o prezentare a activităților derulate în cadrul Rețelei și a inițiativei 'BSUN Vision 2028' care își propune să marcheze 30 de ani de activitate a RUMN prin reorganizarea profundă a Rețelei pentru a adresa provocările actuale din zona extinsă a Mării Negre.
În urma semnării Acordului s-a efectuat o vizită prin mai multe laboratoare și facilități ale Centrului și au fost identificate mai multe proiecte concrete de colaborare.
Prezentul Acord a fost semnat în cadrul activităților pe care RUMN le derulează sub egida Proiectului Blue Gates - Consolidarea Transformării Albastre și Inteligente a Bazinului Mării Negre' (BSB00189, finanțat în cadrul Programului Interreg VI-B NEXT pentru Bazinul Mării Negre) care are ca scop constituirea unui ecosistem de promovare a economiei albastre în zona Mării Negre și de structurare a unui 'Digital Innovation Hub' regional.
Secretariatul Național Român al RUMN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.