Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Amenzi drastice pentru petrecerile zgomotoase! Bărbat sancționat cu 18.000 de lei pentru că a organizat o petrecere, fără să țină cont că îi deranjează pe cei care locuiesc în apropiere
Polițiștii locali acționează permanent pentru luarea măsurilor legale în cazurile de tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-08,00 și 13,00-14,00 și organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, fapte prevăzute de Legea 61/1991. În special pe timpul sezonului cald au existat și numeroase sesizări pe această temă.
Pentru astfel de fapte, au fost aplicate, anul acesta, un număr de 355 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 239.475 lei.
Spre exemplu, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă au acționat, zilele trecute, pe Strada Ciprian Porumbescu, unde s-a semnalat că se auzea muzica la intensitate foarte mare, din mai multe boxe, fapt care deranja liniștea publică.
La verificările efectuate s-a constatat că într-o curte de pe strada menționată avea loc o petrecere privată, iar muzica se auzea foarte tare, motiv pentru care organizatorul petrecerii, un bărbat de 36 de ani care locuiește la locația respectivă, a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 6000 de lei. O oră mai târziu, organizatorul petrecerii a fost din nou verificat deoarece, în urma sesizărilor primite, s-a constatat că acesta nu a oprit muzica, disconfortul creat fiind foarte deranjant. Astfel, a fost aplicată o nouă sancțiune, de această dată în valoare de 12.000 de lei.
Poliția Locală Timișoara atenționează că, din luna iunie a acestui an, au fost aduse modificări la cuantumul sancțiunilor pentru deranjarea vecinilor, prin generarea de zgomote puternice și de lungă durată, care este sancționată mai aspru. Cele mai mari amenzi sunt pentru organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, prevăzută de articolul 2, punctul 27, amenzile fiind de la 4.000 lei la 6.000 lei. Repetarea faptei într-un interval de 72 de ore de la constatarea primei fapte se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei.
Cetățenii pot semnala astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.