TESTUL privind capacitatea STATULUI de a-și proteja activele strategice - Șantierul Naval Mangalia: de la 51% și 'control strategic' la FALIMENT și a patra licitație

În 2018, Guvernul României anunța că statul a redevenit acționar majoritar, cu 51%, la Șantierul Naval Mangalia și prezenta această operațiune drept recâștigarea controlului asupra unui obiectiv industrial strategic la Marea Neagră.

Opt ani mai târziu, societatea este în faliment, activele sunt valorificate de lichidatorul judiciar, iar la 1 octombrie 2026 urmează a patra încercare de vânzare.

Întrebarea la care statul trebuie să răspundă nu este doar cine va cumpăra Mangalia. Întrebarea fundamental este: cum am ajuns de la 51% și 'control strategic' la faliment, lichidator și licitație?

În 2018, statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai, a devenit acționar majoritar cu 51%, în timp ce Damen a rămas cu 49% și a preluat controlul operațional și managerial.

La acel moment, Ministerul Economiei declara că statul va monitoriza cu atenție evoluția șantierului pentru a asigura revitalizarea obiectivului industrial. Astăzi trebuie să aflăm ce a însemnat, concret, această monitorizare.

Ce rapoarte au primit Ministerul Economiei și reprezentanții statului? Ce măsuri au fost luate atunci când situația financiară s-a deteriorat? Ce planuri de redresare au existat? Cine a evaluat riscul acumulării datoriilor? Ce a făcut acționarul majoritar pentru a preveni pierderea controlului efectiv asupra unei capacități industriale pe care însuși Guvernul o numea strategică?

În 2023, relația dintre Damen și statul român a intrat într-o etapă de conflict juridic, după modificarea cadrului de guvernanță. Damen a susținut că noua legislație a afectat condițiile în baza cărora îi fusese acordat controlul operațional și managerial și a notificat încetarea acordului de asociere. A urmat arbitrajul internațional.

La 19 iunie 2024 a fost deschisă procedura insolvenței. La 28 aprilie 2026, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment. Astăzi, activele Șantierului Naval Mangalia sunt scoase la vânzare în bloc de lichidatorul judiciar.

Aceste lucruri nu s-au întâmplat peste noapte.

Falimentul are o istorie.

Are decizii, administratori, acționari, reprezentanți ai statului, avertismente, finanțări și responsabilități.

De aceea consider că trebuie reconstituit public întregul traseu 2018-2026.

O a doua problemă majoră: de ce vindem în 2026 pe baza unei evaluări realizate în 2025?

Publicația actuală de vânzare stabilește un preț de pornire de 184.045.760,63 euro, fără TVA.

Documentul precizează expres că valoarea provine din Raportul de evaluare nr.43 din 4 aprilie 2025, completat la 1 septembrie 2025. Dar între această evaluare și licitația din octombrie 2026 s-a produs o schimbare strategică majoră.

România a contractat, prin mecanismul european SAFE, cu NVL B.V. & Co. KG, parte a grupului german Rheinmetall AG, două nave de patrulare maritimă și două nave de intervenție pentru scafandri.

Valoarea totală a celor două proiecte este de 920 DE MILIOANE DE EURO, FÃRÃ TVA.

Ministerul Apărării Naționale afirmă oficial că navele Forțelor Navale vor fi realizate la Șantierul Naval Mangalia. Mai mult, MApN precizează că obligațiile de cooperare industrială asumate de Rheinmetall includ componenta navală și construcția celor patru nave în contextul demersurilor privind revitalizarea și dezvoltarea Șantierului Naval Mangalia.

Rheinmetall a anunțat, la rândul său, că analizează împreună cu MSC posibilitatea preluării șantierului și transformarea acestuia într-un centru european cu dublă utilizare, militară și civilă.

A fost actualizată în 2026 evaluarea economică și strategică a Șantierului Naval Mangalia după atribuirea contractelor SAFE de 920 de milioane de euro și după atribuirea unei noi perspective industriale acestui amplasament?

Nu afirm că valoarea de 184 de milioane de euro este incorectă. Nu confund valoarea celor patru nave cu valoarea șantierului. Solicit însă să ni se spună dacă schimbarea majoră intervenită în 2026 a fost analizată și dacă există o reevaluare actualizată a activului.

Dacă există, ea trebuie prezentată. Dacă nu există, trebuie explicat de ce.

Trei licitații au eșuat. Urmează a patra.

Primele trei încercări de vânzare nu au atras niciun ofertant.

La 1 octombrie 2026 este programată a patra licitație, la prețul inițial de aproximativ 184 de milioane de euro.

Procedura aprobată permite, dacă nu se obține prețul de pornire, organizarea unor termene succesive în condițiile Codului de procedură civilă. În etapele următoare, prețurile de pornire sunt raportate la 75% și, ulterior, la 50% din prețul primei licitații, în condițiile prevăzute de lege.

Într-un asemenea context, transparența trebuie să fie absolută. Trebuie să știm câți investitori au analizat efectiv activul, câți au accesat documentația, câți au efectuat verificări tehnice, de ce primele trei proceduri nu au atras ofertanți și ce strategie are statul dacă nici a patra încercare nu produce un rezultat.

Statul român nu este un simplu spectator.

Există încă o informație esențială: terenul principal din incinta șantierului, în suprafață de 793.274 de metri pătrați, nu face parte din vânzare. Este proprietatea publică a Statului Român.

Viitorul adjudecatar al activelor trebuie să prezinte, în termen de 30 de zile, un acord cu Șantierul Naval 2 Mai și/sau cu Statul Român pentru continuarea dreptului de folosință asupra terenului.

Așadar statul păstrează o pârghie fundamentală: deține terenul, participă la mecanismele de verificare a investițiilor strategice, este implicat în arhitectura cooperării industriale SAFE și, totodată, a fost acționar majoritar al societății ajunse astăzi în faliment.

De aceea nu putem accepta ca explicație ideea că 'este o procedură de insolvență și statul nu mai poate face nimic'.
Răspunsurile trebuie date înainte de 1 octombrie 2026.

Voi solicita Guvernului și instituțiilor competente raportul de evaluare din 2025 și orice actualizare realizată în 2026, explicația traseului decizional care a condus de la statutul de acționar majoritar la insolvență și faliment, precum și modul în care vânzarea activelor este corelată cu terenul proprietate publică și cu obligațiile industriale SAFE/Rheinmetall privind realizarea celor patru nave la Mangalia. Aceste răspunsuri trebuie să existe înainte de licitația din 1 octombrie.

Nu contest necesitatea atragerii unui investitor solid și nici necesitatea revitalizării urgente a șantierului. Dimpotrivă.
România are nevoie de Mangalia funcțională. Are nevoie de industrie navală. Are nevoie de capacitatea de a construi și repara nave, inclusiv nave militare, pe teritoriul său.

Dar tocmai pentru că acest activ este atât de important, statul are obligația să explice cum a ajuns aici și să demonstreze că nu repetă greșelile trecutului.

Înainte să aflăm cine cumpără Mangalia, trebuie să aflăm cine răspunde pentru drumul de la 51% și 'control strategic' la faliment.

Și înainte ca prețul să înceapă să scadă la licitațiile succesive, trebuie să știm dacă România a evaluat în 2026 ceea ce încearcă să valorifice în 2026.

Mangalia nu este doar un dosar de insolvență. Este un test privind capacitatea statului român de a-și proteja activele strategice.

Deputat MACOVEI ILIE SIMONA-ELENA
Grup parlamentar S.O.S. România
Vicepreședinte, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții

14.09.2026