logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Serbia/Kosovo - Demonstrații în Priștina

Atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Kosovo asupra faptului că, în ziua de 16 septembrie 2026, vor avea loc adunări mari de persoane în Priștina, situație care ar putea cauza anumite perturbări, inclusiv de trafic și în transportul public.

În acest context, MAE recomandă cetățenilor români să se informeze în permanență cu privire la evoluția situației la nivel local, să aloce mai mult timp pentru eventuale deplasări și să păstreze distanța față de adunările mari de persoane sau demonstrații.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Biroului de Legătură al României la Priștina: +383 (0) 38604272, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), care activează în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Biroului de Legătură al României la Priștina: +383 (0) 49 415 780.

MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește informat' (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro
, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795 ), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.