logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara

Polițiștii locali, în sprijinul persoanelor vulnerabile - 486 sancțiuni aplicate conducătorilor auto care au parcat pe locurile persoanelor cu dizabilități, ale părinților sau au încurcat circulația ambulanțelor

Polițiștii locali au continuat în ultima perioadă verificările în ceea ce privește modul în care se respectă legislația referitoare la oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe locurile destinate persoanelor însoțite de copii minori, amenajate și semnalizate corespunzător în special în parcările supermarketurilor ori în apropierea unităților spitalicești, acolo unde este pusă în dificultate circulația autovehiculelor care transportă bolnavi.

Polițiștii locali au luat măsurile legale atât ca urmare a constatărilor proprii din teren, cât și în urma sesizărilor de la cetățeni. Pentru a veni în sprijinul acestor categorii, au fost efectuate verificări și organizate acțiuni, fiind aplicate în total 486 sancțiuni în valoare de 369.621 lei.

Astfel, în ultimele cinci luni ale acestui an, nu mai puțin de 148 conducători auto au fost sancționați cu amenzi totale în valoare de 236.838 lei pentru că au încălcat prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, și ale Legii 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Alți 338 conducători auto au fost sancționați conform OUG 195/2002 cu sancțiuni de 132.783 pentru că au oprit sau staționat în perimetrul marilor unități spitalicești, în principal Spitalul Județean și Spitalul Municipal Timișoara, pe Străzile Dr. Ioan Mureșan, Arieș, Aleea Sănătății, Liviu Rebreanu, Bdul Regele Mihai I, îngreunând circulația ambulanțelor, dar și a altor cetățeni veniți pentru a beneficia de servicii medicale. De menționat că în astfel de cazuri, autovehiculele pot fi și ridicate din locurile în care au fost depistate staționând neregulamentar.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a nu fi sancționați cu amenzi drastice, dând totodată și dovadă de respect față de cei care au nevoie de astfel de facilități, dar și de servicii medicale, în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, cetățenii care observă astfel de încălcări ale legislației pot apela Dispeceratul Poliției Locale la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în vederea luării măsurilor legale.

COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.