Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Peste 15.000 de lei și 400 de euro, sustrași din două unități medicale din Bistrița. Bărbat reținut de polițiști
La data de 10 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 3 septembrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din Bistrița, ar fi sustras suma de 2.650 de lei și 400 de euro din recepția unei clinici stomatologice din municipiu.
De asemenea, la data de 7 septembrie a.c., același bărbat ar fi sustras suma de 12.300 de lei dintr-o zonă administrativă a unui centru medical privat din Bistrița.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Zalău, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Zalău și condus ulterior, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de legislația în vigoare, precum și de prezumția de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.