Comunicat de presă - Asociația Entuziart
'Emoții prin culoare și muzică V' - art-terapie, muzică, psihoterapie și tehnologie VR pentru copii și tineri cu dizabilități.
București, septembrie 2026 - Asociația Entuziart a încheiat cea de-a V-a ediție a proiectului 'Emoții prin culoare și muzică', desfășurat în perioada februarie-august 2026, cu sprijinul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate și finanțat de MOL România.
Proiectul a reunit 38 de copii și tineri și s-a desfășurat în principal la Școala Profesională Specială 'Sf. Nicolae' din București. Programul a urmărit susținerea dezvoltării emoționale și relaționale a beneficiarilor prin art-terapie, muzicoterapie și intervenții experiențiale asistate de tehnologia VR.
Pe parcursul celor șapte luni, participanții au beneficiat de 45 de ore de art-terapie, prin desen, pictură și modelaj, 15 ateliere de muzicoterapie și dezvoltare prin muzică și 20 de ateliere de terapie experiențială prin desen tridimensional în spațiul virtual. Activitățile au fost adaptate nivelului de funcționare, capacității de comunicare și nevoilor fiecărui beneficiar.
Pentru copiii cu posibilități reduse de comunicare verbală sau fără limbaj verbal, arta și muzica au oferit forme alternative de exprimare și comunicare. Imaginea, culoarea, sunetul, mișcarea și experiența senzorială au creat posibilitatea exprimării unor trăiri dificil de pus în cuvinte și a participării la experiența de grup.
Evaluarea beneficiarilor a fost realizată la începutul și la finalul programului. Pe parcursul atelierelor, echipa terapeutică a observat, în cazul mai multor participanți, o disponibilitate mai mare pentru activități noi, participare la experiențe de grup, interacțiune și colaborare cu ceilalți. În unele dintre producțiile grafice finale au apărut, de asemenea, modificări privind tonalitatea emoțională, utilizarea culorilor și reprezentarea relațiilor cu persoanele semnificative. Aceste rezultate au fost interpretate cu prudență și în corelație cu observațiile realizate pe parcursul programului.
O cercetare realizată în cadrul proiectului pe un subgrup de opt elevi cu dizabilitate intelectuală a adus date suplimentare. Evaluarea pretest-posttest a evidențiat o creștere semnificativă statistic a stimei de sine, iar analiza sociometrică a indicat schimbări favorabile în dinamica relațională a grupului. Dimensiunea redusă a eșantionului nu permite generalizarea rezultatelor, dar acestea susțin observațiile echipei privind evoluția favorabilă a unei părți dintre participanți.
La finalul proiectului a fost organizată o expoziție cu lucrările realizate de beneficiari, reunind desene, picturi și creații tridimensionale dezvoltate cu ajutorul tehnologiei VR. Lucrările create într-un context terapeutic au devenit astfel vizibile publicului, fără ca accentul să se deplaseze de la procesul terapeutic către performanța artistică. Pentru copii, expoziția a reprezentat și un moment de recunoaștere și valorizare a propriului parcurs.
Reprezentanții școlii au remarcat creșterea implicării, atenției și cooperării, inclusiv în cazul unor elevi cu dificultăți de comunicare sau comportamentale, precum și o mai mare deschidere către exprimare și relaționare. Din perspectiva lor, astfel de intervenții reprezintă o resursă importantă pentru educația specială și merită continuate.
Pentru echipa proiectului, cea de-a cincea ediție a confirmat mai ales importanța continuității intervențiilor terapeutice. Schimbările nu apar în același ritm și în aceeași formă pentru fiecare copil, însă un cadru stabil, adaptat și suficient de flexibil poate crea condiții pentru dezvoltarea treptată a exprimării personale, a încrederii și a relaționării.
'Emoții prin culoare și muzică V' este un proiect al Asociației Entuziart, realizat cu sprijinul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate și finanțat de MOL România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.