Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Eduard Koler (deputat AUR): 'Liberty Galați trebuie să producă din nou. România nu își mai permite să piardă încă un colos industrial'
Deputatul AUR Eduard Koler atrage atenția asupra situației critice de la Liberty Galați, una dintre ultimele mari capacități industriale ale României, și cere Guvernului să prezinte urgent un plan concret pentru repornirea și modernizarea combinatului.
'Liberty Galați nu reprezintă doar problema unui investitor privat. Este una dintre ultimele mari capacități industriale ale României, de care depind mii de angajați și familiile lor. Astăzi, combinatul nu produce, iar oamenii au salarii restante.
După două încercări eșuate de vânzare, statul român trebuie să spună clar ce soluție are pentru ca această platformă industrială să repornească. Nu mai este loc pentru tăcere, improvizație și amânări.
Nu este suficient să găsim formal un cumpărător. Dacă vindem combinatul, dar nu îi asigurăm condițiile necesare pentru a produce competitiv, nu am rezolvat nimic. Vom fi schimbat doar numele proprietarului, nu și soarta platformei.
Energia reprezintă una dintre problemele decisive. Siderurgia este un mare consumator, iar nicio capacitate industrială românească nu poate concura cu producătorii din alte state atât timp cât plătește unele dintre cele mai mari prețuri la energie.
Prin documentele oficiale asumate în PNRR, în perioada în care Cristian Ghinea conducea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, România a acceptat accelerarea închiderii capacităților pe cărbune și lignit. În total, era prevăzută retragerea a 3.780 MW până la sfârșitul anului 2025.
USR și Cristian Ghinea trebuie să explice de ce au obligat România să își reducă producția de energie înainte ca alternativele necesare să fie construite și puse efectiv în funcțiune.
Nu poți închide capacitățile interne, nu poți împinge prețurile în sus și apoi să ceri industriei românești să rămână competitivă în fața importurilor. Aceasta nu este tranziție energetică. Este dezindustrializare programată.
Guvernul mai trebuie să ofere un răspuns clar și asupra banilor publici și garanțiilor acordate în cazul Liberty Galați. Cum sunt protejate interesele statului român? Dacă instituțiile statului sunt expuse cu sute de milioane de euro, situația nu poate fi tratată ca o simplă problemă comercială între companii private.
Am atras atenția asupra pericolului încă de anul trecut. Astăzi vedem rezultatul: combinatul este oprit, salariații își așteaptă banii, două licitații au eșuat, iar acum se încearcă vânzarea prin negociere directă.
România are nevoie de industrie, de energie la prețuri competitive și de o politică economică orientată spre păstrarea și dezvoltarea capacităților proprii de producție.
Nu este normal să ne închidem combinatele, iar apoi să importăm oțelul necesar pentru infrastructură, construcții, industria auto și apărare. Un stat care renunță la industria sa grea renunță treptat la independența economică și la propria securitate.
Liberty Galați trebuie să producă din nou. Guvernul trebuie să apere interesul României și să prezinte urgent un plan concret pentru repornirea, modernizarea și menținerea combinatului în circuitul industrial național.
România nu își mai permite să piardă încă un colos industrial', a transmis deputatul AUR Eduard Koler.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.