Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
BULETIN INFORMATIV
08.09.2026
A vrut să ajute un conațional și s-a ales cu dosar penal
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean care transporta un scuter ce figura în bazele de date ca fiind furat din Franța.
În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 00:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 46 de ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, în care se afla un scuter.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat, pentru vehiculul transportat, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților franceze. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date și au constatat că scuterul figurează ca fiind furat, existând o alertă emisă de autoritățile franceze.
Conducătorul auto a declarat colegilor noștri că scuterul aparține unui conațional care l-a rugat să îl transporte din Franța până în R. Moldova, și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta era furat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Scuterul, în valoare de 4.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
*
Cetățean român depistat la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În data de 05 septembrie a.c., în jurul orei 07:35, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 40 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele solicitate și un permis de conducere emis de autoritățile române, însă, în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt STPF Botoșani
Comisar șef de poliție RÃCNEA MINODORA
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.