Comunicat de presă - Asociația Help Autism
Help Autism și DGASPC Suceava lansează un proiect de 7,8 milioane de lei care va oferi servicii specializate pentru 132 de copii cu autism. Un nou Help Home se deschide la Fălticeni
Proiectul 'Help Home Fălticeni și Help Autism Suceava - Centre de zi pentru copii și adolescenți cu autism' va contribui la creșterea accesului la servicii specializate și sustenabile pentru copiii cu TSA din județul Suceava.
* Parteneriatul dintre Help Autism și DGASPC Suceava va oferi servicii de evaluare, intervenție și terapie psihologică, abilitare și reabilitare, dezvoltarea autonomiei și abilităților de viață independentă, socializare și sprijin pentru familii pentru 132 de copii cu TSA, dintre care 21 de etnie romă.
* Proiectul va operaționaliza și menține două servicii specializate: Help Autism Suceava și Help Home Fălticeni, inclusiv după finalizarea perioadei de implementare.
Asociația Help Autism, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (DGASPC Suceava), anunță lansarea proiectului 'Help Home Fălticeni și Help Autism Suceava - Centre de zi pentru copii și adolescenți cu autism', cod SMIS 351177.
O investiție de 7,8 milioane de lei în accesul la servicii specializate
Proiectul are o valoare totală de 7.816.430,88 lei și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 - Sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Contribuția Uniunii Europene este de 6.643.966,25 lei, contribuția din bugetul național este de 1.143.217,90 lei, iar valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului este de 29.246,73 lei.
'Suntem de 10 ani alături de comunitatea din Suceava, iar acest proiect reprezintă pentru noi o continuare firească a muncii începute aici în 2016, odată cu deschiderea centrului Help Autism Suceava. Vedem în fiecare zi cât de mare este nevoia de servicii accesibile de evaluare, intervenție și terapie specializată pentru copiii cu autism și alte dizabilități, iar prin acest proiect avem ocazia să răspundem mai bine unei nevoi care continuă să crească. Ne bucură în mod deosebit faptul că, alături de dezvoltarea serviciilor pentru copii, putem deschide la Fălticeni și un Help Home, primul program de viață independentă pentru adolescenți și tineri cu autism din România, inițiat de Help Autism în 2021. Extinderea acestui model în regiunea Sucevei înseamnă pentru noi un pas important către construirea unor soluții care însoțesc persoana cu autism și familia sa pe termen lung, de la intervenție și terapie până la autonomie și participare în comunitate.', a declarat Daniela Bololoi, președinta Asociației Help Autism.
Acces îmbunătățit la servicii specializate pentru 132 de copii cu TSA
Implementat pe o perioadă de 41 de luni, între 1 august 2026 și 31 decembrie 2029, proiectul urmărește îmbunătățirea accesului egal și în timp util la servicii specializate, de calitate și sustenabile de îngrijire de zi și terapie psihologică pentru copiii și adolescenții cu tulburări din spectrul autist (TSA) din județul Suceava.
Prin proiect vor fi furnizate servicii specializate pentru 132 de copii cu TSA, dintre care 21 de copii de etnie romă, reprezentând 15,9% dintre beneficiari, în vederea sprijinirii accesului echitabil la îngrijire și terapie de calitate.
Un alt obiectiv important este îmbunătățirea situației pentru 70 de copii cu dizabilități, reprezentând 53% dintre participanți, astfel încât aceștia să prezinte o situație ameliorată la încetarea calității de participant.
În cadrul proiectului vor fi operaționalizate și menținute două servicii specializate: serviciul specializat extins Help Autism Suceava și serviciul licențiat Help Home Fălticeni. Ambele servicii vor fi menținute pentru o perioadă de minimum 12 luni după finalizarea implementării proiectului.
Servicii integrate, adaptate nevoilor copiilor și familiilor
Asociația Help Autism și DGASPC Suceava vor furniza, în cadrul proiectului, un pachet de servicii specializate care include:
* servicii de evaluare psihologică și evaluare a nevoilor copiilor cu TSA și dizabilități;
* servicii de intervenție și terapie psihologică specializată;
* servicii de abilitare și reabilitare pentru dezvoltarea și menținerea abilităților copiilor;
* activități pentru dezvoltarea autonomiei personale și a abilităților de viață independentă;
* activități de socializare și recreere;
* servicii de consiliere și suport pentru părinți și familie;
* servicii de sprijin și acompaniere pentru beneficiari;
* monitorizarea progresului și adaptarea intervențiilor în funcție de nevoile individuale ale beneficiarilor;
* servicii și activități destinate integrării și participării sociale a copiilor cu dizabilități;
* activități de informare și orientare a beneficiarilor și familiilor către servicii specializate.
Prin dezvoltarea celor două servicii, proiectul urmărește să creeze un cadru de intervenție accesibil și sustenabil pentru copiii și adolescenții cu autism din județul Suceava, precum și pentru familiile acestora.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+) în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 - Sprijin pentru persoanele cu dizabilități.
Date de contact - Lider de proiect:
Asociația Help Autism
Sediul social: Municipiul București, sector 3, str. Diligenței nr.13, camera 1, sector 3, București, cod poștal 031555
Sediu administrativ: Calea Victoriei Nr.155, Bl. D1, Sc. Tronson 5, Etaj 5, Sector 1, București
Tel: 0371.184.067
E-mail: contact@helpautism.ro
Website: www.helpautism.ro
Despre Asociația Help Autism
Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei tulburării de spectru autist (TSA) din România. Misiunea sa a început în urmă cu 16 ani, în 2010, cu doar câțiva copii și a ajuns să susțină peste 3,600 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA în programe de terapie, în cadrul celor 8 centre specializate și la domiciliu. De la terapie specifică, la programe de integrare școlară și în câmpul muncii, de la sprijin pentru părinți, la campanii de conștientizare și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.
Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 7 parteneriate public-private: cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Ilfov, Suceava, Târgoviște, Ialomița și la domiciliu; desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
În octombrie 2024, Help Autism a lansat prima franciză socială din România din nevoia de a extinde accesul la terapie și sprijin specializat pentru toate persoanele care au nevoie. Programul de franciză socială Help Autism va duce la creșterea numărului de centre de terapie avizate în vederea decontării, ușurând astfel povara financiară a familiilor lor.
În 2025, Help Autism a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, accesând fonduri europene menite să susțină obiectivele strategice pe termen lung ale organizației și să extindă gama de servicii de terapie și complementare oferite beneficiarilor.
Organizația este recunoscută pentru inițiativele sale inovatoare în domeniul social, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sectorului non-profit, inclusiv prin proiecte digitale precum Formular230.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.