logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Opera Națională București

'Fantoma de la Operă', în premieră la Cluj-Napoca, pe BT Arena
După un succes fără egal la nivel mondial, cea mai jucată producție de teatru muzical din istorie ajunge pentru prima dată pe o scenă din Cluj-Napoca.

Un fenomen global, confirmat de cifre

Peste 160 de milioane de spectatori în 35 de țări, 13.500 de reprezentații numai pe Broadway și 7 premii Tony fac din 'Fantoma de la Operă' un reper absolut al musicalului mondial. Acest palmares stă la baza deciziei de a aduce în premieră musicalul lui Andrew Lloyd Webber, vineri, 16 octombrie, de la ora 19:00, pe scena BT Arena din Cluj-Napoca. Regia îi aparține lui Răzvan Dincă, conducerea dirijorală este a lui Daniel Jinga, iar în rolurile principale îi regăsim pe soliștii Adrian Nour și Irina Baianț.

Bilete disponible pe https://www.bilet.ro/eveniment/fantoma-de-la-opera-premiera-clujnapoca-18843

Un asemenea palmares impunea o continuare pe măsură, iar alegerea Clujului pentru acest pas nu a fost întâmplătoare. Orașul s-a impus de-a lungul ultimilor ani drept gazda ideală pentru evenimente culturale de anvergură, printr-un public educat, obișnuit cu producții de complexitate ridicată și deschis constant către spectacole internaționale de referință. Profilul cultural al orașului a făcut din BT Arena locația potrivită pentru un titlu care, prin amploare și impact, depășește formatul obișnuit al unui musical. Dincolo de anvergura sa internațională, spectacolul și-a dovedit forța și pe scena românească: 41 de reprezentații jucate cu casa închisă de la premiera din martie 2023.

Transpunerea pe scena generoasă a unei arene a presupus o reconfigurare tehnică și artistică minuțioasă. Scenografia lui Gary McCann capătă o nouă dimensiune, coregrafia Violetei Dincă câștigă spațiu de desfășurare, iar adaptarea textului semnată de Ernest Fazekas păstrează intacte forța și nuanța poveștii originale.

Muzică de Andrew Lloyd Webber
Versuri de Charles Hart
Versuri suplimentare de Richard Stilgoe
Libret de Richard Stilgoe și Andrew Llyod Webber
Bazat pe romanul 'Fantoma de la Operă' de Gaston Leroux
Regizat inițial de Harold Prince

Orchestrație de David Cullen & Andrew Lloyd Webber
Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. și The Really Useful Group Ltd.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.