Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BÃRBAT CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie - septembrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și vândut diferite tipuri de substanțe interzise (MDMB-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA și 5F-ADB și 4F-ADMB-BINACA), cu 400 de lei la o tranzacție.
De asemenea, la data de 4 septembrie 2026, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Sibiu, imediat după ce ar fi comercializat o cantitate de substanță pulverulentă, cu 1.000 de lei.
În acest context, asupra sa au fost descoperite un cântar de precizie, două pungi și o țiplă conținând substanțe vegetale și pulverulente, o țigaretă confecționată artizanal și mai multe punguțe autosigilante.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate drogurile de mare risc și produsele psihoactive vândute de bărbat.
În urma percheziției efectuate la data de 4 septembrie 2026, în orașul Brezoi, au fost descoperite și ridicate patru cântare de precizie, mai multe pungi și plicuri, toate purtând urme de substanță, două dispozitive de tip GPS, precum și alte mijloace de probă.
Tot la data de 4 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului.
În ziua de 5 septembrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.