Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin
Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Caraș-Severin, alături de resurse aeriene și personal de specialitate, acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor de incendiu izbucnite în mai multe zone din județ.
Stadiul intervențiilor pe teren:
Băile Herculane - Parc Național Domogled: Incendiul se manifestă cu flacără redusă și emanații de fum din zona incendiată, pe o suprafață de aproximativ 2,5 hectare.
Întrucât nu există acces pedestru la focare, s-a acționat în special de către resursa aeriană din cadrul Inspectoratului General de Aviație (IGaV). Aceasta a fost nevoită sa întrerupă activitatea pentru moment, din pricina condițiilor nefavorabile zborului. La sol se află in supraveghere și coordonare o echipă mixtă formată din pompieri, lucrători silvici și un ranger din cadrul Parcului Național (10 persoane).
Petroșnița - Prisian: Incendiul, care a afectat o suprafață de aproximativ 80 de hectare, a fost lichidat.
Delinești: Pompierii militari intervin pentru limitarea incendiului ce afectează o suprafață de circa 20 de hectare. La misiunile participă o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC) și o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrate cu 8 militari, o resursă aeriană IGaV și 4 lucrători silvici.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.