logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1

Măsuri administrative, anchetă disciplinară și suspiciuni de activitate organizată de comerț ilegal

Revenim astăzi, cu informații privind incidentul din 28 august 2026, precizări și măsurile concrete luate în acest caz.

Înțelegem situația dificilă a persoanei civile implicate și considerăm că empatia față de un om aflat într-o situație complicată trebuie să existe întotdeauna.

În paralel, Poliția Locală Sector 1 are obligația de a interveni atunci când comerțul se desfășoară ilegal pe domeniul public.

Măsuri administrative luate de Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță

- Fiecare angajat al Poliției Locale, cu misiune în teren, va fi echipat cu o cameră de supraveghere, tip body- cam.

- Până când achiziția acestor echipamente va fi realizată, acțiunile în teren vor fi realizate de echipe comune Poliția Locală - Poliția Generală. Concret, pentru intervenții, polițistul local va fi însoțit și de un polițist de la Poliția Generală, echipat cu body- cam.

Măsuri ale Direcției Generale a Poliției Locale S1

- Sesizarea Comisiei de Disciplină în privința polițistului local implicat. DGPL S1, în ancheta preliminară, constată că există suficiente indicii care justifică declanșarea unei verificări administrative privind modul de exercitare a autorității publice de către respectivul polițist local.

- Mutarea temporară a polițistului local implicat, într-o altă structură (fără contact direct cu publicul) decât cea precedentă, pentru a nu influența cercetarea administrativă, pe toată perioada anchetei.

- Sesizarea Comisiei de Monitorizare din cadrul Primăriei Sectorului 1 pentru revizuirea/ elaborarea procedurilor operaționale privind activitatea de constatare a contravențiilor și de ridicare/ confiscare de pe domeniul public.

- Sesizarea organului de urmărire penală competent pentru a determina dacă gestul persoanei civile implicate în incident este un act individual și izolat sau o componentă a unei activități organizate și desfășurate clandestin, precum și dacă persoana în cauză are calitatea de făptuitor sau, dimpotrivă, pe aceea de persoană exploatată.

Alte informații importante

Ieri, 4 septembrie 2026, în urma unor noi intervenții ale Poliției Locale, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și măsura confiscării mărfurilor persoanelor identificate ca desfășurând comerț ilegal în locațiile Calea Dorobanților nr. 103-105 și Șos. Ștefan cel Mare nr. 1-3, Sector 1, București.

În cadrul acestor intervenții, a fost constatată și sancționată o nouă contravenție a persoanei implicate în incidentul din 28 august 2026. Alte două rude ale acesteia au fost și ele sancționate, astăzi, pe baza acelorași contravenții.

Potrivit Direcției Generale a Poliției Locale S1, aceste persoane sunt periodic sancționate pentru comerț ilegal, de mai bine de 10 ani. Afirmația este documentată de fotografii și rapoarte în care aceste persoane sunt identificate.

Menționăm faptul că persoanei implicate în incidentul din 28 august 2026 i s-a propus intrarea în legalitate și închirierea unei tarabe în condițiile legii și achitării unei chirii de 24 de lei/ zi, dar aceasta a refuzat.

Punctul de vedere al Primarului Sectorului 1

'Este nevoie să tratăm cu empatie fiecare persoană aflată într-o situație dificilă. Aștept cu interes măsurile Comisiei de Disciplină a DGPL S1, dar și rezultatele anchetei penale în privința traficului de persoane sau existența unei structuri organizate de comerț ilegal.

În același timp, aș vrea să nu demonizăm activitatea întregii Poliții Locale, o entitate extrem de utilă pentru intervenții în privința deșeurilor aruncate ilegal și identificarea vinovaților, sancțiuni pentru parcări neregulamentare și ridicarea mașinilor parcate ilegal sau alte ⁠intervenții la sesizările cetățenilor.'

Primăria Sectorului 1
Primar George Cristian Tuță

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.