Comunicat de presă - IPJ Hunedoara
Persoane reținute de polițiștii din Hunedoara, în două dosare penale
O femeie de 28 de ani, din orașul Călan, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, în cadrul unui într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Într-un alt caz, aceeași măsură preventivă a fost dispusă față de un bărbat bănuit de încălcarea măsurilor stabilite prin ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 17:00, prin SNUAU 112, de un bărbat din municipiul Hunedoara, care a reclamat faptul că din locuința sa i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, o femeie de 28 de ani, din Călan, s-ar fi prezentat la locuința bărbatului de 85 de ani și i-ar fi solicitat să îi împrumute 100 de lei. După ce acesta i-ar fi dat suma solicitată, femeia ar fi părăsit locuința. Ulterior, bărbatul ar fi constatat că din locul în care își păstra banii lipsesc 3.000 de lei.
În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara, tânăra de 28 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, în data de 4 septembrie a.c., fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.
Într-un alt caz, polițiștii din Hunedoara au emis un ordin de protecție provizoriu, la data de 3 septembrie a.c., față de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Hunedoara, după ce acesta ar fi provocat un scandal în locuința fostei sale soții, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a fost constatată existența unui risc iminent la adresa femeii de 39 de ani, astfel că polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a impus, printre altele, să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de fosta soție și față de locuința acesteia.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere, însă s-ar fi opus și ar fi refuzat în mod explicit montarea brățării, după ce i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale.
Drept urmare, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.