Comunicat de presă - Basarab Fest 2026
Basarab Fest 2026: o experiență culturală deschisă tuturor generațiilor
Municipiile Curtea de Argeș și Pitești devin, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, centre ale comemorării și celebrării moștenirii spirituale, culturale și istorice a Dinastiei Basarabilor, în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Național de Științe și Arte 'Basarab Fest', organizată cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab.
Evenimentul, ediție aniversară, se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, sub egida ASTRA și Regal Literar, în parteneriat cu mai multe instituții academice și culturale.
Simpozion științific la Curtea de Argeș
Prima zi a festivalului, vineri, 25 septembrie, va fi dedicată reflecției asupra istoriei și moștenirii uneia dintre cele mai importante dinastii ale spațiului românesc.
Începând cu ora 12:00, la Muzeul Municipal Curtea de Argeș - Sala Basarabilor, va avea loc simpozionul științific 'Moștenirea Dinastiei Basarabilor'. Programul va cuprinde lansarea antologiei ediției festivalului din 2025, coordonată de Claudiu Dumitrache, comunicări științifice și alocuțiuni susținute de invitați de seamă, precum și un moment cu o semnificație deosebită pentru această ediție: instituirea Ordinului Dinastiei Basarabilor, care se va acorda, în cadrul manifestării, semnatarilor hrisovului de întemeiere, precum și unor importante personalități culturale și diplomatice care susțin misiunea festivalului.
Printre personalitățile care vor susține alocuțiuni se numără Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Consiliului Academic Român, și părintele profesor univ. dr. habil. Constantin Necula, președintele ASTRA.
Evenimentul va fi moderat de Claudiu Dumitrache și va fi completat de momente artistice.
26 septembrie - Premierea laureaților pentru poezie și arte vizuale și spectacolul 'Flacăra Basarabă', la Pitești
Cea de-a doua zi a Basarab Fest, sâmbătă, 26 septembrie, se va desfășura la Grădina de Vară din Pitești, unde, începând cu ora 13:00, publicul este așteptat la o sărbătoare a poeziei, artelor vizuale și muzicii. Prezentate de către Dana Popescu și Claudiu Dumitrache, concursurile de arte vor fi deschise cu intonarea Imnului Național al României de către mezzosoprana Adina Sima.
Vor fi decernate premiile concursurilor naționale organizate sub egida festivalului: Concursul Național de Poezie 'Toată vremea-și are vreme' și Concursul Național de Arte Vizuale 'Nouă Meșteri Mari'.
La ceremonia de premiere vor participa membri ai juriilor, alături de laureați, invitați și public. Pentru condițiile de înscriere în concursuri, organizatorii au pus la dispoziție regulamentul pe site-ul regal-literar.ro.
Laureații, împărțiți pe două categorii de vârstă, vor primi Trofeul Basarabilor - câte unul pentru Poezie și Arte Vizuale -, Medaliile de Aur și Argint ale Basarabilor, acordate pentru ambele concursuri, precum și premiile speciale oferite de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, revista Regal Literar și alți parteneri ai manifestării.
Juriul concursului de poezie este format din: Președinte de Onoare: IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Președinte: prof. univ. dr. Nicolae Oprea, președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România; Membru de Onoare: pr. prof. univ. dr. habil. Constantin Necula, președintele ASTRA; Prof. honor. univ. dr. George Coandă, președintele Filialei Târgoviște a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; Cristian Cocea; Claudiu Dumitrache, director al revistei Regal Literar; Doina Dabija, președinta Filialei Chișinău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și redactor-șef al ziarului Literatura și Arta; Iuliana Gorea-Costin, președinta Asociației de Dezvoltare pentru România; dr. Magda Grigore, suplimentul de cultură al ziarului Argeșul; Octavian Mihail Sachelarie; Nicolae-Florentin Streche, redactor-șef al revistei Regal Literar; Adrian Artene, director editorial al Gândul Media Network; conf. univ. dr. Marius Andreescu; dr. Cristian Mușa; conf. univ. dr. Andrei Drăgulinescu.
La categoria Arte Vizuale, juriul este alcătuit din Dorin Grecu - președinte -, precum și Cornel Cîrștea, Marian Țuican, Ana-Maria C. Mireanu, Adriana Vâlcea, Argentina Culcuș, Raluca Găină și Virgil Sima - membri.
După momentul dedicat premiilor și o pauză de 30 de minute, atmosfera festivalului va continua prin spectacolul 'Flacăra Basarabă', care va începe la ora 15:30 și va reuni pe aceeași scenă artiști din generații și zone muzicale diferite.
Unul dintre momentele centrale ale spectacolului va fi apariția Didei Drăgan, legenda și vocea de flacără a rockului românesc, alături de Trupa Taylor, fondată de artistul piteștean Codruț Croitoru. Considerată o voce de neegalat, Dida Drăgan a fost admirată de mari poeți ai literaturii române contemporane, printre care Nichita Stănescu și Grigore Vieru. Publicul i-a atribuit supranumele 'Lebăda neagră', inspirat de forța sa interpretativă, originalitatea, sobrietatea prezenței sale scenice și de eleganța vestimentației. Reper al muzicii românești, Dida Drăgan se numără printre cele mai apreciate și premiate artiste române pe plan internațional, devenind și voce a Sony Music în Germania.
Programul artistic, prezentat de Dana Popescu, va fi completat de momente muzicale susținute de Mihai Vlad și Tronos, Trupa Strunga, Viorel Pițigoi, Claudiu Dumitrache și Maria Ingrid Dragomir, dar și de momente teatrale.
De asemenea, cu un cuvânt de folos, pe scenă va urca și părintele Constantin Necula, președintele ASTRA - una dintre personalitățile marcante ale culturii și spiritualității românești contemporane.
În cadrul spectacolului, Dida Drăgan, părintele Constantin Necula, scriitorul Nicolae Oprea și artista Adina Sima vor primi Ordinul Dinastiei Basarabilor, distincție instituită de organizatori pentru promovarea valorilor, identității și culturii românești, precum și pentru contribuția adusă la desfășurarea festivalului.
Seara va culmina după ora 19:00, cu aprinderea 'Torțelor Basarabe'.
O moștenire redescoperită și valorificată
Basarab Fest 2026 își propune să contribuie la recuperarea, promovarea și valorificarea moștenirii istorice, spirituale și culturale lăsate de Dinastia Basarabilor, prin reunirea cercetării academice, literaturii, artelor vizuale, muzicii și tradiției într-un program adresat publicului de toate vârstele.
Festivalul este organizat de Colegiul Ecologic 'Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu' Pitești, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și revista Regal Literar, sub egida Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA),
în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române - Filiala Cluj, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Pitești, Asociația de Dezvoltare pentru România și Myosotis Media Group, susținut de Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii 'Mihai Eminescu', Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Municipală 'B.P. Hasdeu' Chișinău, Radio România, Biblioteca Județeană 'Octavian Goga' Cluj, Muzeul Municipal Curtea de Argeș, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Sibiu, Biblioteca Județeană 'Mihai Eminescu' Botoșani, Biblioteca Județeană 'Ovid Densușianu' Hunedoara - Deva, Biblioteca Bucovinei 'I.G. Sbiera' Suceava, Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba, Biblioteca Județeană 'Alexandru Odobescu' Călărași, Biblioteca Județeană 'V.A. Urechia' Galați, Biblioteca Județeană 'Panait Cerna' Tulcea, Biblioteca Județeană 'Ștefan Bănulescu' Ialomița, Biblioteca Județeană Mureș, Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române, ziarul Literatura și Arta, ziarul Gândul, Hotel Ibis Styles Pitești, revista Bucharest Tribune, Cercetașii României și revista TIMPUL.
Publicul este invitat să participe, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, la cea de-a III-a ediție a Festivalului Național de Științe și Arte 'Basarab Fest', un eveniment dedicat memoriei și creației, în care moștenirea Basarabilor va fi evocată prin discursul istoric și academic, prin artă, muzică și întâlnirea dintre oameni.
Intrarea la evenimente este liberă
Festivalul a fost instituit în anul 2024, sub patronajul Ministerului Culturii, prin semnarea hrisovului de întemeiere de către IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Cristiana Sima, inițiatoarea proiectului, Claudiu Dumitrache, directorul Regal Literar, Iuliana Gorea-Costin, președintele Asociației pentru Dezvoltarea României, Rareș Prisăcariu, Elena Iagăr și Nicolae Dobre.
Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.