Digitalizarea sănătății nu poate funcționa după logica unei cozi administrative

Aproximativ 25.000 de cereri de validare a identității digitale aflate în așteptare, în condițiile unui flux de circa 10.000 de solicitări noi pe zi, spun mai mult despre starea digitalizării sănătății decât multe dintre strategiile, calendarele și prezentările instituționale din ultimii ani.

Platforma 'e-Sănătatea Mea' a fost prezentată ca parte a unei transformări necesare a relației dintre pacient și sistemul sanitar, într-un moment în care România încearcă să recupereze decalajele față de statele europene în care accesul electronic la informația medicală a devenit deja o componentă funcțională a sistemului de sănătate.

Numai că, imediat după lansare, accesul utilizatorilor a fost îngreunat chiar în etapa de înrolare și validare a identității digitale prin ROeID. Aproximativ 25.000 de cereri se aflau în așteptare, în condițiile unui flux mediu de aproximativ 10.000 de solicitări noi pe zi. Pentru reducerea restanței, Autoritatea pentru Digitalizarea României a suplimentat echipa de validare de la 40 la 59 de persoane, estimând că volumul restant poate fi soluționat în aproximativ o săptămână, dacă ritmul actual al solicitărilor se menține.

Aceasta este contradicția pe care nu o putem ascunde sub vocabular tehnologic, un serviciu public nu devine cu adevărat digital doar pentru că cetățeanul nu mai stă fizic la ghișeu. Dacă accesul său este blocat într-un șir de validări manuale, administrația nu a dispărut, ci doar și-a schimbat forma.

Nu contest necesitatea unei verificări riguroase a identității. Datele medicale sunt informații deosebit de sensibile, iar accesul la acestea trebuie protejat prin mecanisme solide de securitate și identificare. Ceea ce este însă inacceptabil este ca, înaintea lansării unui serviciu destinat unui număr foarte mare de cetățeni, capacitatea operațională necesară, volumul estimat al solicitărilor, mecanismele de rezervă și posibilitatea automatizării procesului să nu fie dimensionate corespunzător.

Comparația cu Europa arată cât de importantă este această diferență de abordare. Potrivit studiului Comisiei Europene privind indicatorul eHealth, datele aferente anului 2025 indică o maturitate medie de 87% la nivelul UE-27 pentru accesul la dosarele electronice de sănătate. Belgia și Estonia au atins un scor de 100%, iar în 23 de state membre între 80% și 100% din populație putea, din punct de vedere tehnic, să își acceseze dosarele electronice de sănătate.

România continuă însă să trateze prea des digitalizarea ca pe o succesiune de proiecte și lansări, în loc să o trateze ca pe o transformare a modului în care funcționează administrația. Se anunță modernizarea, se lansează sistemul, apar blocajele, apoi sunt căutate soluțiile. O asemenea succesiune nu poate fi prezentată la nesfârșit drept o dificultate inerentă începutului. Atunci când aceleași probleme de capacitate, interoperabilitate și continuitate se repetă, avem de-a face cu o problemă de proiectare și administrare, nu doar cu un incident tehnic.

Nu vorbesc astăzi despre o deficiență pe care am descoperit-o odată cu acest episod. La 15 iulie 2025 am adresat Ministerului Sănătății o întrebare parlamentară privind necesitatea unei evidențe integrate a asiguraților și pacienților și efectele fragmentării informațiilor asupra accesului efectiv la serviciile medicale. Câteva luni mai târziu, am criticat public degradarea infrastructurii informatice din sănătate și incapacitatea sistemului de a asigura continuitatea unor operațiuni elementare.

Astăzi, când o platformă nouă întâmpină chiar la etapa de acces un volum de zeci de mii de cereri care așteaptă validarea, nu mai discutăm despre o ipoteză și nici despre o dificultate accidentală. Discutăm despre persistența unei vulnerabilități instituționale, capacitatea administrației de a proiecta servicii digitale în funcție de volumul real de utilizatori și de a asigura funcționarea lor în condiții de solicitare ridicată.

Digitalizarea sănătății nu înseamnă o aplicație, o interfață sau o inaugurare publică, înseamnă ca pacientul să își poată consulta datele, ca medicul să poată accesa informația relevantă pentru diagnostic și tratament, ca sistemele informatice să comunice între ele, iar infrastructura să rămână funcțională tocmai atunci când este solicitată intens. Mai grav este că, în sănătate, un blocaj informatic nu produce doar disconfort administrativ, poate însemna informații inaccesibile, întârzieri și dificultăți în verificarea istoricului medical sau în asigurarea continuității tratamentului. În acel moment, vulnerabilitatea tehnică nu mai este doar o deficiență informatică, ea poate avea consecințe directe asupra calității și siguranței actului medical.

România nu poate pretinde că recuperează decalajul digital față de Europa câtă vreme continuă să mute aceeași birocrație, cu aceleași slăbiciuni și aceleași blocaje, din fața ghișeului în interiorul unei platforme electronice.

Digitalizarea trebuie să elimine coada administrativă, nu să o transforme într-o coadă digitală.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui

București, 4 septembrie 2026