logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Locală Sfântu Gheorghe

Regulile se aplică și pe două roți! Neregulile constatate de polițiști în Sfântu Gheorghe

La sfârșitul lunii august s-a încheiat acțiunea comună desfășurată de Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe și Poliția Locală Sfântu Gheorghe, care a vizat în principal circulația bicicliștilor în oraș. Acțiunea a avut un caracter preventiv, punând accent mai degrabă pe informare și educare decât pe aplicarea sancțiunilor.

Aproape orice biciclist știe că circulația pe trotuar este interzisă, cu excepția situațiilor în care există o pistă pentru biciclete special amenajată și semnalizată. În practică însă, se constată că mulți continuă să circule printre pietoni, lucru care provoacă nemulțumirea acestora din urmă. În plus, pe trotuar există mai puțin spațiu pentru manevre neprevăzute și scad șansele de evitare a eventualelor accidente.

La Sfântu Gheorghe există mai multe zone în care bicicliștii comit frecvent abateri și circulă pe contrasens, deși, spre deosebire de reglementările din majoritatea țărilor UE, acest lucru este interzis în România. O astfel de zonă este strada Banki Donat, unde mulți bicicliști circulă pe contrasens în direcția pieței. Situația este cu atât mai periculoasă cu cât strada se îngustează considerabil de la jumătate.

O altă problemă des întâlnită este pe strada Gabor Aron, unde bicicliștii obișnuiesc să circule pe pe sens invers pe pod - lucru, de asemenea, interzis. O situație similară se întâlnește și pe strada Kokenyes, unde mulți circulă în direcția opusă celei permise. Indicatorul 'Accesul interzis' (circular, de culoare roșie, cu o linie albă pe mijloc) se aplică tuturor participanților la trafic, inclusiv bicicliștilor. În astfel de situații, deplasarea pe trotuar este permisă doar pe lângă bicicletă sau trotinetă (pe jos, împingând vehiculul).

În cadrul acțiunii, o atenție deosebită a fost acordată și trotinetelor, inclusiv celor electrice, având în vedere că tot mai multe persoane aleg acest mijloc de transport în locul autoturismului. Este important de reținut că utilizarea pistei pentru biciclete este obligatorie și pentru trotinete și trotinete electrice, dacă aceasta este amenajată pe direcția de deplasare. În lipsa unei piste, deplasarea este permisă doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru vehicule este de 50 km/h. De asemenea, este interzisă transportarea altor persoane dacă vehiculul nu este prevăzut cu mai multe șei; în cazul trotinetelor, poate circula o singură persoană.

În perioada 13 - 31 august 2026, în cadrul acțiunii, polițiștii locali din Sfântu Gheorghe au verificat 56 de bicicliști. În total, au fost dispuse măsuri în 11 cazuri, toate constând în avertismente (nu a fost aplicată nicio amendă). La acțiune au participat patru polițiști locali, care le-au distribuit și pliante informative persoanelor care circulau pe două roți.

La Sfântu Gheorghe, comunitatea de bicicliști este numeroasă. Parcul Elisabeta este unul dintre locurile preferate pentru plimbările cu bicicleta, circulația pe două roți fiind permisă pe alea superioară, dar și în Piața Centrală, respectiv pe partea din Piața Libertății aflată în afara parcului. În Piața Mihai Viteazul, mulți copii circulă cu bicicleta, însă și aici acest lucru este interzis și poate atrage amenzi.

Reguli pe care este bine să le cunoască orice biciclist și utilizator de trotinetă:
- Circulația pe drumurile publice cu bicicleta sau trotineta electrică este permisă doar persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani.
- Casca de protecție este obligatorie pentru persoanele sub 16 ani atunci când circulă pe partea carosabilă.
- Vehiculul trebuie să fie echipat cu frâne și ghidon funcționale, sonerie, lumină albă sau galbenă în partea din față, respectiv lumină roșie în partea din spate, elemente reflectorizante roșii, precum și elemente reflectorizante pe roți.
- Atunci când există o pistă pentru biciclete, utilizarea acesteia este obligatorie.
- Traversarea pe trecerea de pietoni se face doar pe jos, pe lângă bicicletă sau trotinetă.
- Este interzisă conducerea bicicletei sub influența alcoolului.
- Deplasarea se face în șir indian, cât mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului, fără a da drumul ghidonului.
- Transportarea altor persoane pe bicicletă este permisă doar în cazul copiilor cu vârsta sub 7 ani, instalați în scaune special amenajate.
- În afara localităților, pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, este obligatorie purtarea unor articole de îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.
- Toate persoanele trebuie să aibă asupra lor un document de identitate.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Biroul de Presă

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.