Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București
CONTROL JUDICIAR - ÎNȘELÃCIUNE PRIN METODA 'FALSUL ACCIDENT'
La data de 02.09.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus luarea măsuri preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, de la data de 02.09.2026 și până la data de 31.10.2026 inclusiv, față de trei inculpați.
În cursul aceleiași zile s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în condițiile unor circumstanțe agravante.
În urma coroborării mijloacelor de probă administrate a fost reținută următoarea situație de fapt:
În cursul lunii august 2026, inculpații s-au poziționat pe diferite artere de circulație din mun. București, unde au așteptat ca persoane vârstnice să se deplaseze, singure, la volanul unor autoturisme, pentru ca ulterior să pornească în urmărirea lor și să le ceară imperativ să oprească, iar sub pretextul mincinos că cele 6 persoane vătămate identificate până la acest moment ar fi acroșat o tânără și i-ar fi avariat astfel telefonul mobil, de o valoare însemnată, inculpații să le pretindă acestora diverse sume de bani, reușind să obțină în total circa 20.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, efectuate la locuințele inculpaților, au fost ridicate de la aceștia sume considerabile de bani, dar și numeroase telefoane mobile, ce vor face obiectul unui investigații suplimentare, pentru a se determina amploarea activității infracționale.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către Secția 18 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Precizăm că aceste activități corespund obiectivelor asumate de Ministrul Public și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.