Viitorul buget european nu poate fi negociat împotriva convergenței

Aproape 2.000 de miliarde de euro vor defini cadrul financiar al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, însă dincolo de dimensiunea impresionantă a acestei sume se află o întrebare mult mai serioasă decât distribuirea banilor între diferite capitole, dacă noua arhitectură financiară a Uniunii va continua să reducă diferențele dintre economiile europene sau dacă, sub presiunea apărării, competitivității, tehnologiei și noilor priorități strategice, va începe să considere coeziunea și agricultura drept resurse disponibile pentru finanțarea altor ambiții.

Pentru țara noastră, această negociere are o greutate care nu poate fi desprinsă de realitatea economică a ultimelor două decenii, deoarece fondurile europene au devenit una dintre principalele surse prin care au fost finanțate infrastructura, dezvoltarea regională, modernizarea serviciilor publice, agricultura și investițiile care au permis reducerea unei părți din diferențele istorice față de economiile occidentale, iar diminuarea acestor resurse nu ar reprezenta o schimbare administrativă, ci o încetinire măsurabilă a convergenței.

În actualul exercițiu financiar, pentru perioada 2021 - 2027, sunt disponibile aproximativ 30,9 miliarde de euro prin politica de coeziune, iar împreună cu contribuția națională valoarea programelor ajunge la aproximativ 42 de miliarde de euro, în timp ce pentru politica agricolă comună, în perioada 2023 - 2027, finanțarea europeană destinată țării noastre se apropie de 14,9 miliarde de euro, cifre care arată că discuția despre coeziune și agricultură nu privește două domenii marginale ale bugetului european, ci o parte esențială a capacității noastre de investiție.

O diminuare ipotetică de 10% aplicată actualei alocări pentru coeziune ar însemna aproximativ 3,1 miliarde de euro mai puțin, iar aceeași proporție aplicată finanțării agricole ar reprezenta aproape 1,5 miliarde de euro, astfel încât o variație care, privită de la distanța unui buget european de aproape două mii de miliarde, poate părea redusă ar putea însemna pentru economia noastră aproximativ 4,6 miliarde de euro, adică resurse care nu mai intră în investiții, agricultură, dezvoltare regională și infrastructură.

Aceste cifre trebuie privite și prin geografia dezvoltării, pentru că nu toate regiunile au ajuns la același grad de prosperitate, nu toate comunitățile au infrastructura necesară pentru a concura în condiții apropiate cu marile centre economice europene și nu toate teritoriile pot compensa prin resurse proprii o diminuare a finanțărilor comunitare, iar politica de coeziune există tocmai pentru a transforma diferența de dezvoltare dintr-un destin economic într-o distanță care poate fi recuperată.

Aceeași logică trebuie păstrată în agricultură, unde sprijinul european nu înseamnă numai venituri pentru fermieri, ci continuitatea economică a unor comunități rurale, investiții în exploatații, securitate alimentară și capacitatea de a menține producția într-o piață europeană în care costurile, productivitatea și accesul la capital sunt profund inegale, motiv pentru care orice diminuare trebuie judecată nu exclusiv prin valoarea bugetară pierdută, ci prin efectele pe care le poate produce asupra unui spațiu rural deja supus depopulării, îmbătrânirii și unei competiții economice severe.

Tocmai de aceea, poziția exprimată prin Declarația 'Prietenilor Coeziunii', semnată de țara noastră împreună cu alte cincisprezece state membre, trebuie continuată indiferent de configurația politică a executivului care va fi învestit, pentru că schimbarea unui Cabinet nu poate produce o schimbare a intereselor structurale ale unei economii, iar dreptul la convergență nu poate depinde de durata unui mandat guvernamental.

Viitorul Guvern va intra însă într-o negociere deja avansată și va trebui să o facă într-un moment în care actualul executiv este demis de aproape patru luni, ceea ce înseamnă că noul Cabinet nu își poate permite să trateze dosarul bugetului european ca pe unul dintre numeroasele subiecte care vor fi preluate după învestire, deoarece deciziile care se vor lua asupra cadrului financiar 2028 - 2034 vor produce efecte mult după încheierea mandatului celor care le negociază.

Noua arhitectură propusă de Comisia Europeană concentrează o parte importantă a finanțărilor în planuri naționale și regionale de parteneriat, pentru care sunt prevăzute aproximativ 865 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 450 de miliarde pentru coeziunea economică, socială și teritorială, cel puțin 218 miliarde pentru regiunile mai puțin dezvoltate și aproximativ 300 de miliarde pentru sprijinirea veniturilor fermierilor și pescarilor, iar această reorganizare trebuie analizată nu numai prin promisiunea unei administrări mai flexibile, ci și prin întrebarea fundamentală a protecției financiare acordate politicilor care susțin convergența.

Atunci când finanțări cu identitate, destinație și reguli distincte sunt reunite într-o structură mai largă, apare riscul ca domenii care au beneficiat până acum de o protecție bugetară clară să intre într-o competiție politică mult mai intensă pentru aceleași resurse, iar agricultura, regiunile mai puțin dezvoltate și investițiile de coeziune nu pot fi lăsate să depindă de raportul conjunctural dintre prioritățile unui anumit moment european.

Estimările existente indică pentru țara noastră o alocare care ar putea depăși 60 de miliarde de euro în viitorul cadru financiar, iar o sumă de asemenea dimensiune obligă viitorul Executiv să intre în această negociere cu o poziție definită înaintea etapelor decisive, cu praguri financiare cunoscute, cu garanții solicitate pentru coeziune și agricultură și cu o evaluare exactă a consecințelor pe care le-ar produce orice diminuare.

Apărarea, cercetarea, industria strategică și competitivitatea trebuie finanțate, însă ele nu pot fi transformate într-un argument pentru restrângerea politicilor care au făcut posibilă reducerea decalajelor dintre Est și Vest, deoarece o Uniune care își consolidează capacitatea strategică în timp ce își slăbește convergența internă riscă să câștige forță externă cu prețul unei fragilități economice și teritoriale tot mai pronunțate.

Nu poate exista o construcție europeană durabilă în care securitatea să fie finanțată prin stagnarea regiunilor mai puțin dezvoltate, competitivitatea prin diminuarea resurselor agricole, iar autonomia strategică prin renunțarea treptată la solidaritatea financiară care a făcut posibilă extinderea Uniunii, pentru că o asemenea orientare ar modifica nu numai structura unui buget, ci însăși filosofia politică pe care s-a construit integrarea europeană.

De aceea, viitorul Guvern trebuie să prezinte Parlamentului, înaintea etapelor decisive ale negocierii cadrului financiar 2028 - 2034, mandatul pe care îl va susține, nivelul finanțării pe care îl consideră necesar pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, garanțiile pe care le va solicita și limitele pe care nu este dispus să le accepte, fiindcă această negociere nu privește supraviețuirea unui Cabinet, ci capacitatea unei țări de a continua, în următorul deceniu, recuperarea economică începută odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Cei care vor negocia acest buget vor părăsi, mai devreme sau mai târziu, funcțiile pe care le ocupă, efectele deciziilor lor vor rămâne însă până în 2034, iar diferența dintre un stat care își cunoaște interesul și unul care îl formulează prea târziu poate fi măsurată în miliarde de euro și în ani de dezvoltare care nu mai pot fi recuperați.

Deputat UPR de Vaslui
Raisa Enachi

3 septembrie 2026