logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție

Procurorii militari din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 septembrie 2026, față de inculpatul GHIȚÃ CONSTANTIN, medic militar chirurg cu grad de colonel, șeful Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (35 de acte materiale).

Inculpatul GHIȚÃ CONSTANTIN are obligația de a depune în termen de șapte zile o cauțiune în cuantum de 500.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 septembrie 2026, față de inculpatul MINEA LAURENȚIU MARIAN, medic militar chirurg cu grad de colonel, în cadrul Spitalului Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (opt acte materiale).

În cursul zilei de 01 septembrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, au fost efectuate percheziții la domiciliile inculpaților și la unitatea medicală menționată, împrejurare în care au fost găsite, asupra respectivelor cadre medicale, diferite sume de bani pe care nu le-au putut justifica.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 27 iulie - 01 septembrie 2026, în calitate de medic militar chirurg, inculpatul Ghiță Constantin ar fi primit, aproape zilnic, cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 100 lei și 1.000 lei, precum și alte bunuri, de la 35 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic chirurg, respectiv intervenții chirurgicale și consultații pacienți.

În perioada 13 august - 01 septembrie 2026, în calitate de medic militar chirurg, inculpatul Minea Laurențiu Marian ar fi primit cu titlu de mită sume de bani, precum și bunuri alimentare, de la opt (8) de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic chirurg, respectiv intervenții chirurgicale și consultații pacienți.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României fără acordul organelor judiciare și să nu exercite profesia de medic chirurg în cadrul Spitalului Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' Constanța.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.