Comunicat de presă - Administrația Fondului pentru Mediu /AFM/
Liste noi aprobate în cadrul Programului Rabla Auto 2026
Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat astăzi, 02 septembrie 2026, în cadrul ședinței Comitetului de Avizare, 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul Programului Rabla Auto 2026.
'Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea unui autovehicul nou. Prin acest program contribuim la înnoirea parcului auto național, încurajăm achiziția de autovehicule mai puțin poluante și susținem reducerea impactului transportului asupra mediului', a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
În termen de 60 de zile de la obținerea statusului 'beneficiar aprobat pentru finanțare', solicitantul persoană fizică are obligația să distrugă și să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicația informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat.
Sesiunea pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid este în derulare. Înscrierile se pot face până la data de 31.12.2026, ora: 2359, în baza bugetului disponibil sau până la epuizarea bugetului alocat.
Lista dosarelor aprobate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul: www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Rabla Auto persoane fizice.
Serviciul Comunicare
Administrația Fondului pentru Mediu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.