logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul'

UMPMV-PPMP: România are nevoie de stabilitate politică, responsabilitate economică și securitate națională

Timpul disputelor trebuie înlocuit cu timpul deciziilor

Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul' - UMPMV și Partidul pentru Patrie Militari și Polițiști - PPMP consideră că începutul acestei toamne găsește România în fața a trei provocări care nu mai pot fi tratate separat: stabilitatea politică, protejarea economiei și a banilor europeni și consolidarea securității naționale.

Consultările politice pentru asigurarea unei guvernări stabile trebuie să depășească logica negocierilor pentru funcții și să pornească de la interesele concrete ale României. Țara are nevoie de un Guvern legitim, stabil și eficient, susținut de o majoritate parlamentară capabilă să ia decizii într-o perioadă complicată economic, social și geopolitic.

Instabilitatea politică produce costuri. Pierderea unor importante resurse europene, pe fondul neîndeplinirii la termen a unor reforme asumate, trebuie să fie un avertisment. Fiecare euro european pierdut înseamnă mai puține resurse pentru investiții, infrastructură, dezvoltare și modernizarea statului.

UMPMV și PPMP consideră că România nu își mai poate permite să transforme competiția dintre partide într-un cost plătit de cetățeni.

În același timp, contextul de securitate de la frontiera estică rămâne dificil. Incidentele repetate cu drone și riscurile asociate războiului din vecinătatea României demonstrează că amenințarea nu mai poate fi privită doar teoretic.

România trebuie să continue consolidarea capacității de apărare, cu prioritate pentru apărarea antiaeriană și anti-dronă, supravegherea și protecția frontierelor și a infrastructurii critice.

Susținem creșterea capacității operaționale și dotarea modernă a tuturor structurilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională - MApN, MAI, SRI, SIE, SPP și STS - precum și protejarea drepturilor militarilor și polițiștilor activi, în rezervă și în retragere și ale familiilor acestora.

Militarii, polițiștii și profesioniștii structurilor de securitate sunt cetățeni români pe umerii cărora stă, în momente dificile, apărarea securității naționale.

România trebuie să rămână un aliat NATO ferm și predictibil, capabil să își apere fiecare metru de teritoriu național. În același timp, fermitatea militară trebuie însoțită de luciditate politică și diplomatică.

Puternici în apărare, responsabili în economie și echilibrați în politică externă.

UMPMV și PPMP formulează trei priorități imediate pentru autoritățile statului:

1. Stabilitate politică - constituirea și menținerea unei guvernări stabile, competente și susținute parlamentar, cu un program concentrat asupra problemelor reale ale României.

2. Responsabilitate economică - accelerarea absorbției fondurilor europene disponibile, protejarea investițiilor, disciplină bugetară și asumarea responsabilității administrative pentru fiecare finanțare europeană pierdută.

3. Securitate națională - accelerarea programelor de apărare antiaeriană și anti-dronă, dotarea structurilor de securitate națională și consolidarea prezenței și cooperării NATO pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre.

România nu are nevoie de panică, conflicte politice permanente sau retorică de război. Are nevoie de instituții puternice, economie stabilă, Armată și structuri de securitate moderne și lideri care să pună interesul național înaintea interesului de partid.

Într-o perioadă în care securitatea militară, securitatea economică și stabilitatea politică sunt tot mai strâns legate, mesajul nostru este simplu:

ROMÂNIA TREBUIE SÃ FIE STABILÃ ÎN INTERIOR, PUTERNICÃ ÎN APÃRARE ȘI RESPECTATÃ ÎN EXTERIOR.

Dumnezeu - Patrie - Familie - Onoare

General (r) Gabriel Oprea
Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor activi, în rezervă, în retragere și familiile lor 'Mihai Viteazul' (UMPMV)
Președintele Partidului Pentru Patrie, Militari, Polițiști (PPMP, fost UNPR)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.