Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași
Control judiciar - Loviri sau alte violențe comise în public asupra unui minor
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Biroul de informare și relații cu publicul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași este împuternicit să vă comunice următoarele date, pentru corecta informare a opiniei publice:
La data de 30.08.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, față de 2 (două) inculpate, în vârstă de 14 și respectiv 16 ani, acestora fiindu-le impuse, printre altele, obligația de a nu se apropia de persoana vătămată și de a nu comunica cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale.
Față de acestea, prin ordonanța procurorului de caz din data de 30.08.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de 'lovirea sau alte violențe' art. 193 alin. (2) și (2 indice 1) lit. b) și c) C.pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 113 alin. (2) C.pen.
În ordonanța procurorului s-a reținut că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
La data de 28.08.2026, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau într-un loc public din municipiul Călărași, inculpatele, în vârstă de 14 și respectiv 16 ani, împreună cu alte două persoane minore, având vârsta sub 14 ani, pe fondul unui conflict spontan, i-au aplicat multiple lovituri persoanei vătămate, în vârstă de 12 ani, în zona capului și a trunchiului, provocându-i persoanei vătămate leziuni traumatice evaluate la 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și controlul judiciar reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nici un fel, principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.