Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne: 'Este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele raportat la natura și complexitatea acestei noi amenințări, cu consultarea tuturor instituțiilor, inclusiv a CSAT, bineînțeles.'
Recenta dezbatere din comisia de apărare a Senatului cu privire la pericolul reprezentat de drone raportat la legislația în vigoare trebuie să fie doar un prim pas în demersul Parlamentului pentru adaptarea legislației la amenințările militare reprezentate de dronele militare eșuate pe mare, la malul mării sau în interiorul teritoriului național.
O legislație adaptată acestor pericole trebuie să plece de la câteva premise, cum ar fi natura militară acestor amenințări, studiul cazurilor de drone care au accesat marea teritorială, zona economică exclusivă sau teritoriul național, capacitățile de detecție aflate în operarea tuturor instituțiilor, logistica, tehnica și bugetele aflate la dispoziția fiecărei instituții, precum și obligațiile legale prezente în legislația în vigoare.
MAI va participa în continuare la aceste dezbateri în Parlament, dacă va fi invitat, cu misiunea clară de a pune pe masa Parlamentului toate informațiile de care dispune în raport de evenimentele înregistrate, de capacități și tehnica aflate la dispoziția sa sau a altor instituții.
Înainte de elaborarea legislației este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele raportat la natura și complexitatea acestei noi amenințări, cu consultarea tuturor instituțiilor, inclusiv a CSAT, bineînțeles.
MAI va contribui la aceste dezbateri cu propria sa viziune și concepție despre viitoarea arhitectură de răspuns în fața acestor noi amenințări și va coopera loial cu toate instituțiile implicate, plecând de la propriile competențe legale și capacități tehnice aflate în operare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.