logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Fundația Special Olympics din România

Sportul a unit peste 300 de sportivi la Jocurile Naționale Special Olympics România 2026, la Ploiești

Peste 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale din România s-au reunit la Ploiești, în perioada 28-30 august 2026, pentru a participa la a 19-a ediție a Jocurilor Naționale Special Olympics România, cel mai important eveniment sportiv dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități intelectuale din țara noastră.

Ediția din acest an a reunit 64 de delegații din 30 de județe și București și a inclus trei discipline sportive: atletism, înot și bocce. Evenimentul a adus împreună sportivi, antrenori, familii, voluntari, autorități și membri ai comunității, demonstrând, din nou, că sportul creează oportunități pentru toți și construiește comunități în care fiecare persoană poate participa și poate fi valorizată.

Flacăra Speranței, simbolul curajului și al determinării în mișcarea Special Olympics, a fost purtată pe străzile Ploieștiului în cadrul Cursei Flăcării Speranței, de sportivi Special Olympics, reprezentanți ai autorităților, parteneri și membri ai comunității.

Flacăra a ajuns apoi la Sala Sporturilor 'Olimpia', unde a avut loc Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Naționale Special Olympics România 2026.

Ceremonia a fost marcată de defilarea celor 64 de delegații, de înălțarea Steagului Special Olympics, purtat de sportivii Special Olympics Alexandru Turcanu, Alina Pilat, Cristian Șofan și Maria Codlean, și de aprinderea Flăcării Speranței. Sportivii Antonia Voicu și David Nastasia-Constantin au transmis un mesaj colegilor lor, iar Victor Vișan a rostit Jurământul Special Olympics: 'Vreau să câștig, dar dacă nu pot câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!'

Înainte și pe parcursul competițiilor, sportivii au beneficiat de evaluări medicale gratuite, realizate în cadrul programului Healthy Athletes - Sportivi Sănătoși. Evaluările au inclus cinci discipline: Special Smiles, Opening Eyes, Healthy Hearing, Health Promotion și Strong Minds, oferind sportivilor acces la informații și servicii de sănătate și promovând importanța prevenției și a unui stil de viață activ.

Pe terenurile de atletism și bocce și în bazinul de înot, sportivii au dat tot ce au avut mai bun - curaj, determinare, energie și pasiune. Finalele celor trei discipline au fost urmate de ceremoniile de premiere, momente în care sportivii și-au celebrat rezultatele și efortul depus în perioada de pregătire.

Medaliile au fost înmânate de reprezentanți ai Lions Club Ploiești și ai Districtului Lions 124 România, ai Primăriei Municipiului Ploiești și de sportivii campioni mondiali, Eduard Niță și Corina Ungureanu.

Pe lângă competițiile sportive, Jocurile Naționale Special Olympics România 2026 au fost o adevărată sărbătoare a comunității. Ceremonia de Deschidere a inclus momente artistice susținute de sportivi Special Olympics talentați, iar seara s-a încheiat alături de Nicola, care i-a invitat pe sportivi să danseze și a adus și mai multă energie și bucurie în Sala 'Olimpia'.

David Nastasia-Constantin, Sportiv Lider Special Olympics România: ,,Campionatul acesta a fost cel mai frumos eveniment la care eu am participat aici, acasă la Ploiesti. Am văzut bucuria sportivilor care au venit din toată țara și am simțit emoțiile părinților care i-au încurajat pe copii și tineri la competițiile sportive. Le mulțumesc tuturor celor care au organizat acest eveniment!'

Viorela Mihai, Ambasador Special Olympics România: 'În mișcarea Special Olympics, incluziunea socială nu este un concept abstract, ci se trăiește la firul ierbii, în fiecare zi, în comunități din întreaga lume. Entuziasmul sportivilor, energia lor și curajul de a-și depăși limitele ne arată adevărata forță și magie a sportului. Suntem alături de ei cu admirație și bucurie, cu încrederea că bravii sportivi speciali vor câștiga în continuare medalii, inimi și tot mai mulți suporteri până la capăt. Hai, BRAVII!'

Ion Antonio Tache, Președinte Lions Club Ploiești: 'Jocurile Naționale Special Olympics România 2026 s-au încheiat, dar emoția acestor zile va rămâne mult timp în sufletele noastre. Timp de trei zile, Ploieștiul și Câmpina au fost locurile în care curajul, bucuria, prietenia și puterea de a depăși orice limită au avut chipurile bravilor sportivi Special Olympics. În aceste zile nu am organizat doar o competiție sportivă. Am construit prietenii, am schimbat percepții și am arătat că, atunci când o comunitate se unește în jurul unei cauze adevărate, limitele pot fi depășite. În numele echipei Lions Club Ploiești și a Districtului Lions 124 România, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care s-au alăturat Special Olympics Romania pentru a organiza cât mai bine Jocurile Naționale Special Olympics România 2026.'

Evenimentul a fost organizat de Fundația Special Olympics România, în parteneriat cu Lions Club Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Primăria Municipiului Câmpina, cu sprijinul autorităților, instituțiilor și organizațiilor locale.

Parteneri strategici: Lions Club Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești, Club Sportiv Municipal Ploiești, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Primăria Municipiului Câmpina, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Henkel România, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Fundația Motivation România, Club Sportiv Special Olympics, Lions Clubs International Foundation, , Special Olympics Global Center For Inclusion In Education, Special Olympics Unified Champion Schools, Dyomedica, IAT Engineering & Design, Aqua Carpatica, Smart Systems, TECHNOService Equipment, Flaros, Laboratorul de șosete, JOE - Nestle România, Infinity Capital Investments, Online Power Solutions, Sudarc Ploiești, Ruxo Service Construct, Mediurg - Asociația de Sprijin și Binefacere România, Asociația Sindrom Down Ploiești și Asociația Terapii pentru Dezvoltarea Potențialului Uman.

Parteneri Sportivi Sănătoși: The Golisano Foundation, Safilo, Essilor, Optimed, Colgate, Audiologos, Clarfon, Onesight, Asociația Națională pentru Stomatologie Pediatrică, Aparate auditive Ploiești, Audiolux, AudiSofia, Otomed Medical Center, Sonomag Audiologie, AudioSmart, Lions Clubs International Foundation

Parteneri media: Phoenix Media, Zepelin Media, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, DADA TV, RNTV, VP-TV, Radio Prahova, Actualitatea Prahoveană, Prahova Business, Ploieștii.ro, Telegrama, OGLINDA de azi.

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul VOLUNTARILOR entuziaști:

* Medici voluntari
* Voluntari de la Lions Club Ploiești
* Voluntari de la Leo Club AMICIS
* Voluntari de la Consiliul Județean al Elevilor Prahova
* Voluntari de la Fundația Județeană de Tineret, elevi de la Școala Gimnazială 'Sfântul Vasile' Ploiești
* Specialiști voluntari de la Fundația Motivation România.

Le mulțumim tuturor!

***

Despre dizabilitatea intelectuală: Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilități la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.

Despre Fundația Special Olympics din România

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate tolerantă, deschisă tuturor abilităților. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva discriminării și intoleranței. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să devină cetățeni activi ai comunității.

Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial www.specialolympics.ro și canalele sociale: pagina de Facebook https://www.facebook.com/specialolympicsromania/ și Instagram https://www.instagram.com/specialolympicsromania/

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.