Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5
ARESTARE PREVENTIVÃ ȘI LA DOMICILIU - VIOLENȚÃ STRADALÃ CU FOLOSIREA UNOR ARME
La data de 28.08.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București luarea măsurii arestării preventive față de cinci inculpați, pe o durată de 30 de zile, de la data de 28.08.2026 și până la data de 26.09.2026 inclusiv, propunere ce a fost admisă, în parte, în sensul că doar în cazul unuia dintre inculpați, singurul care era, de altfel, minor, a fost dispus arestul la domiciliu.
În cursul aceleiași zile s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și, respectiv complicitate la lovire sau alte violențe, dar și tulburare a ordinii și liniștii publice, toate comise în condițiile unor circumstanțe agravante.
În urma coroborării mijloacelor de probă administrate a fost reținută următoarea situație de fapt:
Pe fondul unui conflict îndelungat, generat de o pretinsă rivalitate în afacerile pe care le desfășurau în domeniul imobiliarelor, inculpații, membri ai aceleiași familii, au încercat, în nenumărate rânduri, să o intimideze pe persoana vătămată, prin intermediul unor apariții pe rețelele sociale.
În noaptea de 10.08.2026, inculpații au aflat că persoana vătămată participa la o petrecere în proximitatea locuinței lor, astfel că aceștia și-au organizat numaidecât apropiații, fiind vorba, în total, despre circa 30 de indivizi, o parte dintre ei încă neidentificați, s-au înarmat și s-au deplasat înspre locul unde se afla persoana vătămată, pe care au pândit-o până când a ieșit, singură, pentru a se îndrepta înspre autoturismul său, ce se afla staționat pe o stradă din Sectorul 5.
În continuare, inculpatul C.O. a atacat-o pe persoana vătămată, pe care a înjunghiat-o cu un cuțit în zona abdomenului, iar inculpatul G.N. a lovit-o cu un topor la nivelul brațului, provocându-i răni ce au necesitat pentru vindecare circa 10 zile de îngrijiri medicale, în timp ce ceilalți inculpați s-au năpustit amenințător asupra victimei, având asupra lor bâte.
Prin exercitarea acestor violențe, toți inculpații au tulburat ordinea și liniștea publică, generând puternice sentimente de teamă și indignare în rândul locatarilor imobilelor învecinate și al simplilor trecători, iar din cauza busculadei create traficul rutier a fost blocat în zonă timp de câteva minute.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către Serviciul Investigații Criminale din cadrul Poliției Sector 5, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Precizăm că aceste activități corespund obiectivelor asumate de Ministrul Public privind combaterea cu fermitate a violenței în societate și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.