Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 14.08.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inc. C.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 al. 2 din Legea nr. 217/2003.
Propunerea a fost respinsă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova.
La data de 27.08.2026, ulterior formulării contestației, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad au admis calea de atac formulată de parchet și au dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de inc. C.G.
În cauză, inculpatul a încălcat în mod repetat obligațiile ce i-au fost stabilite prin ordinul de protecție provizoriu și, ulterior, prin ordinul de protecție emis de instanță, precum și obligațiile stabilite prin ordonanța de control judiciar, respectiv s-a apropiat de persoana vătămată și a revenit la locuința familiei deși acest lucru îi era interzis, fiind constatate un număr de cinci astfel de încălcări.
Activitățile au fost desfășurate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Lipova sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive ori sesizarea instanței nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiză orice persoană până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.