Comunicat de presă - Asociația Nod În Papură
Asociația Nod În Papură anunță a treia ediție a Regattei de lotci tradiționale cu pânze, în Portul Sarichioi, pe malul Lacului Razim.
Între 4 și 6 septembrie se desfășoară în Sarichioi, pe malul lacului Razim, a trei ediție a deja tradiționalei întreceri sportive între ambarcațiunile tradiționale locale - lotcile cu pânze.
Regatta Nod În Papura Sarichioi - A Treia Rafală continuă seria începută acum trei ani și invită iarăși pe malul lacului Razim toți entuziaștii momentelor de calitate, îndrăgostiții de natura deltaică, pe cei ce apreciază valorile locale autentice dar și pe cele legate de sportivitate, de navigația cu vele exotică, de calitate și inedit.
'Ceea ce a început ca un vis curajos a prins contur datorită unei doze bune de ambiție și creativitate. Faptul că astăzi am ajuns la a treia ediție se datorează transformării acestei pasiuni într-o adevărată muncă de echipă și de comunitate. Am crezut mereu că Delta dă naștere unor oameni și unor experiențe absolut unice în România, iar Regatta confirmă asta din plin. Nu știm exact ce ne va oferi viitorul, dar suntem siguri că acest eveniment va prinde forme mult mai mari, dând naștere unor noi campioni în ceea ce sperăm să devină, într-o zi, un adevărat campionat de ligă pentru lotcile tradiționale.' ne spune Iulian Sidorencu, unul dintre organizatorii Regattei.
Acest eveniment, unic în România, face o invitație și o demonstrație spectaculoasă de recuperare a unei tradiții și de aducere a ei în prezent, în măsură a putea capta din nou interesul unor noi categorii de oameni, interesați de natură, sportivitate, navigația cu vele și ambarcațiunile tradiționale din lemn.
Anul acesta cele cinci lotci tradiționale vor fi mânuite de echipaje din toată țara, venite aici special pentru acest moment sau constituite din entuziasm și dorința de a deprinde arta stăpânirii vântului dar și a ramelor, a măiestriei vechilor pescari, care foloseau acest mod de deplasare. Înscrierile unor noi doritori sunt deschise pe site-ul Regattei www.regattanodinpapura.ro
Întrecerea sportivă propriu zisă, care are loc sâmbătă, începând cu ora 13:00, cu plecare din Portul Sarichioi, oferă organizatorilor oportunitatea de a dezvolta în jurul ei, timp de trei zile, un mini festival dedicat culturii locale, tradițiilor și gastronomiei deltaice, încurajării artiștilor locali, popularizării unui stil de viață natural și autentic, educației ecologice dar și inițierii și ghidării noii generații către aceste valori.
'Totul a plecat de la pasiunea pe care mi-au insuflat-o bunicii mei. Încet, încet m-am apropiat de modul lor de viață, am învățat să cânt și să înțeleg natura din jurul meu, dar cel mai mult m-am îndrăgostit de priceperea de a lucra lemnul și a construi această ambarcațiune tradițională - lotca pescărească. În câțiva ani am reușit să realizez câteva ambarcațiuni iar de aici până la ideea popularizării acestor tradiții în cadrul unei regate moderne nu a fost decât pasul care transformă visul în ceva palpabil.' Ne spune Alex Onofrei, www.marangoz.ro inițiatorul și sufletul acestui eveniment.
Evenimentul este plin de momente interesante și în premieră. Sâmbătă se va lansa la apă cea mai mare lotcă reconstruită în șase ani de Alex, Ceaika, care va deveni astfel nava amiral a micii flotile de lotci de pe Lacul Razim. Vineri se va proiecta cel mai nou documentar despre Delta, al regizorului Dan Dinu - Delta Sălbatică, un documentar dedicat diversității și unicității acestui ecosistem, care își încheie în Sarichioi caravana de proiecții de pe teritoriul deltaic.
În premieră în acest an, se va organiza și Regatta Junior, un concurs special dedicat copiilor, care va fi punctul de maxim interes între toate activitățile pentru cei mici, organizate aici în ultima zi de vacanță. Mai mulți producători locali și regionali vor oferi produse tradiționale și o masă comunitară din pește și produse asimilate, la care sunt invitați toți cei care participă la eveniment.
Intrarea este liberă. Programul complet al celor trei zile poate fi consultat pe site-ul dedicat www.regattanodinpapura.ro
Comunitatea locală susține această inițiativă atât în zona instituțională cât și prin ajutorul unor agenți economici care sunt alături de eveniment în fiecare an. Ca în fiecare an, avem și câteva zeci de voluntari care participă și ne ajută în fiecare moment al desfășurării evenimentului.
'Lucrul de care suntem cei mai atașați este sentimentul de mândrie pe care îl lasă acțiunea noastră în fiecare an. Vedem o comunitate locală renăscută, vedem interesul și entuziasmul celor care ne vizitează, primim încurajări și aplauze dar și ajutor și suport din jur. Tradiția reinventată, moștenirea canalizată spre viitor face ca oamenii să își recunoască rădăcinile dar să privească în același timp înainte, să conștientizeze valorile pe care stau și care trebuie scoase la iveală. Energia locului și lacului, oferă această perspectivă nouă în care reușim să refacem legături și pasiuni, reușim să ne simțim bine alături de prieteni noi și momente pe care le adăugăm în locul acela special al sufletului', adaugă Mugur Pătrașcu de la Tulcean.ro, unul dintre partenerii evenimentului.
Vă așteptăm vineri, sâmbătă și duminică, între 4 și 6 septembrie la Sarichioi, în număr cât mai mare, împreună cu cei mici, să ne bucurăm de soare, de ceva vânt și de un weekend perfect.
Asociația Nod În Papură a fost înființată în anul 2022 și își propune să exploreze și să stabilească noi standarde în relația cu moștenirea culturală locală, să organizeze acțiuni și evenimente care să o pună în valoare, să o reinventeze și să o aducă în prezent într-un mod autentic și cu respectul valorilor autentice.
Mai multe detalii despre activitatea noastră puteți afla pe www.nodinpapura.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.