logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Salvați România

PSD a încercat să scoată, la Senat, amendamentele USR care asigurau o minimă transparență a declarațiilor de avere. USR a votat împotriva unei legi ANI care nu respectă Constituția și principii juridice elementare

'Astăzi este prima zi a erdoganizării României. Ceea ce a început prost, prin introducerea frauduloasă a unui amendament țintit contra unui singur om, Dominic Fritz, nu avea cum să se termine decât și mai prost, prin adoptarea unei legi prin care mandatul oricărui ales, votul cetățenilor, nu mai este în siguranță', a afirmat Sorin Șipoș, liderul grupului USR din Senat, după ce - cu voturile PSD, PNL, UDMR și a micilor partide extremiste - Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, o lege a Agenției Naționale de Integritate care nu are nimic de a face cu a spori transparența și integritatea vieții politice.

De altfel, azi, PSD a făcut o ultimă încercare de a elimina definitiv publicarea, chiar și în formă diluată, a declarațiilor de avere, ironic, cu mâna președintei Comisiei pentru constituționalitate, Cosmina Cerva, lidera PACE - Întâi România. Aceasta a propus, în cadrul dezbaterilor din comisii, eliminarea amendamentului USR adoptat deja de Camera Deputaților ce impunea un nivel efectiv de transparență în ceea ce privește interesele financiare și patrimoniale ale persoanelor care exercită funcții publice, cu respectarea limitelor constituționale stabilite prin deciziile Curții Constituționale.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din plen, liderul grupului USR din Senat, Sorin Șipoș, a afirmat că PSD s-a folosit întotdeauna de instituții și de legi pentru a-și elimina adversarii politici, iar votul de azi este încă o dovadă a cinismului prin lipirea unui amendament cu dedicație personală de jaloane PNRR de care depind milioane de euro pentru dezvoltarea României.

'PSD are un dispreț față de lege, are un dispreț față de statul de drept. Nu este vorba despre un om, este vorba despre un principiu și nu este vorba despre cât ne costă un om, ci este vorba despre cât ne costă democrația. Cred că, mai mult decât nume, în acest moment sunt importante reformele, iar noi am susținut aceste reforme și, repet, am fi așteptat și așteptăm în continuare ca partenerii noștri să lupte pentru aceste reforme la fel cum o facem noi. PNL a făcut astăzi un cadou domnului Grindeanu și cred că asta va fi greu de uitat', a afirmat senatorul USR Sorin Șipoș.

Transparența în exercitarea funcției publice nu reprezintă un scop în sine, ci un instrument prin care cetățenii și presa pot verifica existența unor eventuale conflicte de interese, incompatibilități sau situații în care interesele private pot intra în legătură cu exercitarea funcției publice.

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.