logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Partidul Oamenilor Tineri

Reforma salarizării începe cu reducerea birocrației

POT susține că reducerea cheltuielilor statului trebuie făcută acolo unde digitalizarea poate elimina birocrația și activitățile administrative repetitive, nu prin măsuri aplicate fără diferențiere întregului sistem public.

Un medic nu poate fi digitalizat. Nici asistenta care îngrijește un pacient, profesorul care intră la sala de clasă și formează generații sau polițistul care intervine pe teren, pentru siguranța românilor.

În schimb, pot fi digitalizate sute de proceduri administrative. Pot dispărea hârtiile plimbate între birouri, informațiile introduse de mai multe ori și drumurile inutile între instituții.

'Dacă vrem să reducem cheltuielile statului, trebuie să începem cu digitalizarea reală și cu eliminarea birocrației. Nu putem pune medicii, profesorii, asistentele sau polițiștii în aceeași ecuație cu aparatul administrativ în care încă se plimbă hârtii dintr-un birou în altul. Întâi digitalizăm și simplificăm, apoi vedem unde putem reduce costurile.'declară Anamaria Gavrilă, președinta POT.

POT susține că instituțiile publice trebuie analizate separat. Acolo unde activitatea poate fi digitalizată sau automatizată, statul trebuie să reducă birocrația și costurile administrative. Acolo unde serviciul public depinde de oameni, eficientizarea nu poate fi făcută după aceeași formulă. România nu-și mai permite să piardă specialiști.

'Să înlocuiești dosarul cu șină cu un PDF, dar să păstrezi aceleași proceduri și aceeași birocrație nu înseamnă digitalizare. România are nevoie de un stat care funcționează mai simplu și mai eficient, nu de tăieri făcute din pix', afirmă Anamaria Gavrilă.

România nu mai are nevoie de platforme digitale care nu funcționează, puse peste o birocrație care rămâne neschimbată. Digitalizarea trebuie să elimine proceduri, hârtii și costuri, nu doar să le mute online.

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.