De la vechimea viceprimarilor la slăbirea regulilor de integritate

Un proiect înregistrat la Camera Deputaților în aprilie 2026 pentru o problemă precisă, recunoașterea mandatului viceprimarului ca vechime în muncă și în specialitatea studiilor, a ajuns, la 26 august, prin amendamente adoptate în cursul procedurii, să își elimine soluția originară, să își schimbe obiectul și să devină o intervenție legislativă asupra regimului incompatibilităților și conflictelor de interese aplicabil personalului contractual din administrația publică. Camera Deputaților a adoptat proiectul în aceeași zi, cu 187 de voturi pentru, 36 împotrivă, 59 de abțineri și un deputat care nu a votat, iar proiectul a fost transmis Senatului, care este Camera decizională.

Aceasta este problema asupra căreia atrag atenția, nu orice amendare substanțială a unui proiect este, prin ea însăși, nepermisă, iar Parlamentul are, fără îndoială, competența de a modifica proiectele aflate în dezbatere. Problema apare atunci când distanța dintre obiectul inițial al inițiativei și soluția legislativă adoptată devine atât de mare încât fundamentarea, consultarea și avizarea realizate pentru materia originară nu mai oferă o bază reală pentru materia nou introdusă.

PL-x nr. 347/2026 a intrat în procedură cu un obiect precis, completarea art. 152 din Codul administrativ, astfel încât durata mandatului viceprimarului să constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite. Această soluție a fost ulterior preluată chiar de Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial la 6 august și intrată în vigoare la 9 august, care a introdus în art. 152 alin. (9) regula potrivit căreia durata mandatului viceprimarului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite. Prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026, soluția pentru care fusese concepută inițiativa originară devenise deja drept pozitiv. În mod firesc, acest fapt putea conduce la eliminarea articolului devenit lipsit de obiect. Ceea ce ridică însă întrebări este că același vehicul legislativ nu a fost abandonat, ci a primit o finalitate complet diferită, intervenția asupra noului regim al incompatibilităților și conflictelor de interese aplicabil anumitor categorii de personal contractual.

Schimbarea este importantă, Legea nr. 165/2026 a modificat art. 550 din Codul administrativ și a instituit un regim distinct pentru personalul contractual, conflictul de interese, obligația de abținere, desemnarea unei alte persoane pentru exercitarea imparțială a atribuțiilor și răspunderea pentru încălcarea acestor reguli, precum și aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor privind incompatibilitățile funcționarilor publici.

Nu vorbim, așadar, despre o modificare marginală a statutului viceprimarului, vorbim despre o intervenție într-o materie care privește direct raportul dintre interesul privat și exercitarea atribuțiilor în administrația publică, când există un conflict de interese, când trebuie o persoană să se abțină, cine poate prelua atribuția și ce consecințe produce încălcarea regulilor de integritate. Tocmai de aceea, problema procedurală nu poate fi redusă la observația că Parlamentul are dreptul să depună și să voteze amendamente. Acest drept există, dar el nu elimină necesitatea ca soluția legislativă finală să fie examinată, fundamentată și pusă în dezbatere în condiții care permit înțelegerea efectelor sale. Procedura legislativă nu este decorul formal al puterii politice, ci mecanismul prin care puterea este obligată să își expună rațiunea, să permită examinarea consecințelor și să accepte contradicția, consultarea și controlul instituțional.

Dacă un proiect poate parcurge etapele de fundamentare și avizare pentru o anumită materie și poate ajunge la vot reglementând, prin amendamente introduse la finalul procedurii, o materie substanțial diferită, atunci forma procedurii poate rămâne intactă, dar apare întrebarea dacă și-a mai păstrat substanța deliberativă.
Această întrebare este cu atât mai relevantă în cazul de față cu cât justificarea originară a proiectului nu mai putea explica soluția finală. O expunere de motive concepută pentru recunoașterea vechimii mandatului de viceprimar nu oferă, prin simpla sa existență în dosarul parlamentar, fundamentarea necesară pentru eliminarea unor norme privind conflictul de interese, obligația de abținere, răspunderea disciplinară și incompatibilitățile personalului contractual.

Curtea Constituțională a arătat în jurisprudența sa că lipsa unei fundamentări reale a soluțiilor legislative poate ridica probleme din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție, în corelație cu normele de tehnică legislativă din Legea nr. 24/2000. Într-o asemenea analiză, problema nu este existența formală a unei expuneri de motive, ci măsura în care aceasta fundamentează efectiv soluțiile adoptate. Tocmai de aceea, critica serioasă trebuie construită în jurul diferenței dintre obiectul inițial al reglementării, soluțiile efectiv adoptate și exigențele constituționale ale procedurii legislative.

Mai există un element care amplifică problema: soluția adoptată de Camera Deputaților nu se limitează la modificarea regimului pentru viitor. Amendamentul adoptat la 26 august prevede că situațiile intervenite între intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și intrarea în vigoare a noii legi care, potrivit noului art. 550, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese 'nu constituie' asemenea situații și nu atrag răspunderea juridică aferentă. Această soluție trebuie însă descrisă juridic cu precizie. Ea intervine asupra consecințelor juridice ale unor situații deja produse. Intervențiile retroactive favorabile au un regim constituțional diferit de cele care agravează situația juridică a unei persoane. Problema veritabilă este alta, Parlamentul este chemat să decidă că anumite situații care, sub legea aflată în vigoare la momentul producerii lor, ar fi putut genera incompatibilitate sau conflict de interese nu vor mai produce aceste consecințe juridice.

Într-un stat de drept, o asemenea intervenție poate fi justificată dacă legiuitorul identifică o eroare reală a reglementării și o corectează, dar tocmai caracterul ei retroactiv asupra unor situații deja produse impune o justificare cu atât mai clară. Nu este suficient să se spună că trebuie 'eliminat haosul legislativ'. Trebuie explicat ce eroare a produs situația, câte persoane sunt afectate, de ce soluția adoptată este necesară și de ce ea trebuie să producă efecte inclusiv pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și noua intervenție legislativă.

Contextul explică de ce presiunea pentru corectarea legii a apărut atât de repede. Legea nr. 165/2026 a introdus pentru personalul contractual anumite reguli privind incompatibilitățile și conflictele de interese, iar în zilele de 25 - 26 august au apărut interpretări potrivit cărora anumite categorii de consilieri locali și județeni angajați contractual în administrația publică ar putea intra sub incidența noilor reguli. Ministerul Dezvoltării a transmis prefecților o interpretare potrivit căreia, pentru consilierii locali și județeni, trebuie avute în vedere regulile speciale din art. 88 din Legea nr. 161/2003, iar ANI și-a exprimat acordul cu aceste precizări. Acest context poate explica urgența intervenției, dar nu rezolvă problema fundamentării ei. Cu atât mai mult cu cât o soluție mai restrânsă ar fi fost concepută pentru problema concretă a consilierilor locali și județeni, în timp ce intervenția asupra art. 550 privește, prin formularea sa, regimul mai larg aplicabil personalului contractual.

Aici se află diferența dintre corectarea unei erori și rescrierea unei politici legislative. Dacă problema era că noua reglementare producea o incompatibilitate nedorită pentru anumite categorii de aleși locali, Parlamentul putea construi o soluție precisă pentru acea situație. Dacă însă soluția aleasă este eliminarea sau restrângerea mai largă a unor reguli de integritate, atunci justificarea trebuie să explice de ce este necesară o asemenea intervenție și care sunt consecințele ei asupra întregului sistem.
Miza nu este una abstractă. Agenția Națională de Integritate arată că, în 2024, sistemul PREVENT a analizat 19.592 de proceduri de achiziție publică pentru identificarea unor posibile conflicte de interese și că inspectorii de integritate au emis 19 avertismente de integritate, aferente unor proceduri în valoare de 396.204.685,6 lei. Aceste cifre nu pot fi atribuite mecanic art. 550 și nici nu demonstrează, prin ele însele, că personalul contractual este responsabil pentru respectivele situații. Ele arată însă că prevenirea conflictelor de interese este o problemă instituțională reală, pentru care statul român a construit mecanisme specializate de prevenție și control.

De aceea, atunci când Parlamentul intervine asupra unor norme privind conflictul de interese și incompatibilitățile, întrebarea legitimă nu este numai dacă intervenția este oportună, ci și care este fundamentarea ei. Care sunt disfuncționalitățile constatate? Câte instituții și câte persoane sunt afectate? Ce efecte concrete a produs norma? De ce trebuie modificat întregul mecanism și nu doar situația particulară care a generat problema? Și de ce trebuie înlăturate inclusiv consecințele juridice ale unor situații produse între intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și noua lege?

Aceste întrebări sunt cu atât mai importante cu cât Legea nr. 24/2000 nu tratează motivarea ca pe un simplu exercițiu formal. Normele de tehnică legislativă cer identificarea problemei care reclamă intervenția, explicarea soluției și a finalității urmărite și fundamentarea corespunzătoare a reglementării. Curtea Constituțională a legat, în jurisprudența sa, calitatea fundamentării legislative de exigențele de claritate, previzibilitate și securitate juridică desprinse din art. 1 alin. (5) din Constituție.
Nu susțin că orice incompatibilitate este justă numai pentru că a fost introdusă într-o lege și nici că Parlamentul trebuie să conserve o soluție legislativă pe care o consideră greșită. Legiferarea matură presupune și capacitatea de a corecta erorile. Dar există o diferență fundamentală între a corecta o normă disproporționată printr-o soluție precisă și a elimina un ansamblu de garanții, după cum există o diferență între a modifica legea pentru viitor și a stabili ulterior că anumite situații produse sub imperiul unei legi în vigoare nu vor mai produce consecințele juridice pe care acea lege le prevedea.

Problema este, în fond, una de disciplină legislativă. Parlamentul are libertatea de a legifera, dar această libertate nu face inutilă procedura prin care o lege este fundamentată, avizată, consultată și dezbătută. Dimpotrivă, tocmai pentru că Parlamentul are puterea de a schimba regula juridică, procedura trebuie să ofere societății și instituțiilor posibilitatea de a înțelege ce se schimbă, de ce se schimbă și cu ce consecințe. De aceea, întrebarea politică nu este cine a câștigat sau cine a pierdut votul din 26 august, întrebarea este ce fel de Parlament vrem să construim, unul în care obiectul unei inițiative, expunerea sa de motive, consultarea și avizele instituționale reprezintă etape reale ale deliberării sau unul în care aceste elemente pot deveni documente de arhivă atunci când, la finalul procedurii, majoritatea decide să folosească același proiect pentru o reglementare substanțial diferită.

Camera Deputaților a făcut deja pasul decisiv în această fază a procedurii, dar proiectul nu este încă lege, el a fost transmis Senatului, în calitate de Cameră decizională. Acolo există încă posibilitatea ca ruptura dintre obiectul originar și soluția adoptată să fie examinată cu seriozitatea pe care o reclamă. Nu pentru a împiedica Parlamentul să repare eventualele probleme create de Legea nr. 165/2026 și nici pentru a apăra cu orice preț o regulă care s-ar putea dovedi disproporționată, ci pentru a cere ca această corectare să fie făcută printr-o soluție care își asumă propriul obiect, propria justificare și propriile consecințe.

O lege poate fi modificată, o eroare poate fi corectată, iar o incompatibilitate disproporționată poate fi redefinită, dar procedura parlamentară nu ar trebui să devină un simplu ambalaj în care, la sfârșitul traseului legislativ, este introdusă o reglementare pentru care fundamentarea inițială nu a fost construită. Atunci când separăm forma procedurii de rațiunea ei democratică, nu slăbim doar o regulă de integritate, slăbim însăși disciplina prin care Parlamentul își legitimează puterea de a face lege.

Deputat UPR de Vaslui
Raisa Enachi
26 august 2026