logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Capitalei

PRINS ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI, IMEDIAT DUPà CE AR FI SÂVÂRȘIT O INFRACȚIUNE DE FURT

La data de 22 august 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție pentru Transportul Public au prins în flagrant delict și, ulterior, au reținut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt, în Sectorul 6.

La data menționată, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mijloacele de transport în comun, precum și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

În acest context, polițiștii au observat un bărbat al cărui comportament le-a atras atenția, întrucât acesta urmărea atent cu privirea mai multe persoane.

Astfel, în jurul orei 11.30, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost prins în flagrant delict, imediat după ce, profitând de neatenția unui bărbat, în vârstă de 66 de ani, i-ar fi sustras din borsetă un portofel, în interiorul căruia se aflau documentul de identitate și o sumă de bani.

Bărbatul a fost imobilizat, cu respectarea dispozițiilor legale, și condus la sediul subunității, în vederea audierii.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 23 august 2026, față de acesta, magistrații au dispus măsura măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pentru a nu deveni victimele unei astfel de infracțiuni, Poliția Capitalei recomandă cetățenilor:

- să păstreze portofelele, telefoanele și alte bunuri de valoare în locuri greu accesibile, în special în buzunarele interioare ale hainelor sau în genți închise;

- să țină geanta închisă și poziționată în fața corpului, mai ales atunci când se află în zone aglomerate sau în mijloacele de transport în comun;

- să evite păstrarea telefonului mobil, portofelului sau a altor obiecte de valoare în buzunarele exterioare ale hainelor sau genților;

- să nu lase bunurile personale nesupravegheate și să fie atenți la comportamentul persoanelor din jur.

În cazul în care observă o situație suspectă sau sunt victime ale unei infracțiuni, cetățenii sunt sfătuiți să solicite sprijinul polițiștilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.