Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța din data de 22.08.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.R.D.G., în vârstă de 17 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) și (21) lit. c), d) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. penal.
În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 21.08.2026, în jurul orei 18.10, în timp ce se afla în proximitatea unui bar situat pe str. Cocorilor din mun. Arad, pe fondul unor discuții contradictorii, a lovit-o pe persoana vătămată M.M.C. cu o sticlă de bere în zona capului.
În urma agresiunii fizice, persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni traumatice pentru care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, s-a reținut că prin exercitarea actelor de violență inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică, producând o stare de temere și nesiguranță în rândul persoanelor prezente.
Menționăm faptul că, pe parcursul anului 2026, față de inculpatul minor a fost dispusă măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pentru o perioadă de 6 luni, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovirea sau alte violențe.
În data de 22.08.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.