Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara
Opera, opereta și musicalul se mută în Parcul Rozelor: Festivalul de Operă și Operetă, ediția 2026
Stimate Doamne, Stimați Domni,
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul să se bucure de patru seri de spectacol în aer liber, reunite sub semnul 'Muzei vesele', într-un festival care continuă tradiția uneia dintre cele mai importante manifestări lirice ale orașului.
De-a lungul celor 20 de ani de existență, Festivalul de Operă și Operetă de la Timișoara s-a consacrat drept un eveniment cultural de anvergură, cu o importantă deschidere internațională, reunind invitați de prestigiu și propunând un repertoriu de interes pentru publicul din România și din străinătate.
În perioada 27-30 august 2026, Parcul Rozelor din Timișoara va găzdui o nouă ediție a Festivalului de Operă și Operetă, unul dintre reperele importante ale calendarului cultural al orașului.
Programul a fost conceput pentru a atrage un public cât mai divers și, în special, pentru a crea oportunități de întâlnire cu opera, opereta și musicalul pentru noi categorii de spectatori.
Programul Festivalului:
Joi, 27 august 2026, ora 20:00
Gala de Operă și Operetă
Vineri, 28 august 2026, ora 20:00
'Silvia' de Emmerich Kalman - operetă
Sâmbătă, 29 august 2026, ora 20:00
'My Fair Lady' de Frederick Loewe - musical
Duminică, 30 august 2026, ora 20:00
'Liliacul' de Johann Strauss - operetă
Accesul publicului este liber la toate evenimentele festivalului.
În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, evenimentele se vor desfășura în sala Operei Naționale Române din Timișoara, la aceleași date și ore programate inițial.
Eveniment finanțat de: Ministerul Culturii, Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura2026.
Partener: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Vă așteptăm cu drag!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.