logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

Astăzi, 20 august a.c., în jurul orei 9.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism conduce haotic și pune în pericol siguranța rutieră.

La scurt timp polițiștii au identificat, în localitatea Pecineaga, autoturismul semnalat și au efectuat semnal de oprire.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea acestuia.

La un moment dat, pe timpul deplasării, autoturismul urmărit a intrat în derapaj și s-a răsturnat.

Pentru a evita coliziunea cu autoturismul, autospeciala de poliție a efectuat o manevră în urma căreia a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile. La nivelul autospecialei de poliție a izbucnit un incendiu, care a fost ulterior lichidat.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului autoturismului și negativ pentru agentul de poliție.

Toate persoanele implicate (doi polițiști din autospecială, conducătorul auto și un pasager din autoturism) au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea dinamicii evenimentului și a cauzelor exacte în care s-a produs.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.