logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Superior de Medicină Legală

Sistemul de medicină legală din România în colaps financiar și operațional: Activitatea se va restrânge progresiv doar la urgențele medico-judiciare

BUCUREȘTI, 20 August 2026

Consiliul Superior de Medicină Legală, Institutul Național de Medicină Legală 'Mina Minovici' și Sindicatul Rețelei de Medicină Legală lansează un avertisment public și o notificare oficială de urgență către toate autoritățile judiciare, executive și bugetare din România privind blocajul financiar și operațional iminent al întregii rețele naționale de medicină legală. Din cauza subfinanțării cronice, a deciziilor bugetare recente și a promisiunilor guvernamentale abandonate, rețeaua a intrat într-o fază de imposibilitate materială de funcționare, fapt ce va genera întârzieri masive în soluționarea cauzelor penale și civile, afectând direct actul de justiție și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Măsură inevitabilă: Până la adoptarea unor soluții bugetare urgente, activitatea medico-legală națională se va restrânge progresiv și inevitabil exclusiv la urgențele medico-judiciare. Termenele pentru toate celelalte lucrări devin, în acest moment, nedeterminate.

1. Reduceri bugetare drastice și tarife din anul 2006

Deși rețeaua se confruntă cu o inflație ridicată și o explozie a costurilor tehnologice, bugetul pentru anul 2026 a impus o scădere de 10,5% a subvențiilor de la bugetul de stat și o tăiere dramatică de 14,2% a cheltuielilor de personal. Concomitent, autoritățile au proiectat o dublare nerealistă a veniturilor proprii (+122,8%), în condițiile în care tarifele pentru prestațiile medico-legale au rămas blocate la nivelul anului 2006 (stabilite prin H.G. nr. 1609/2006).

O analiză comparativă scoate în evidență decalajul inacceptabil dintre tarifele oficiale decontate și costurile operaționale reale ale laboratoarelor moderne:

Prestație Medico-Legală Tarif Istoric (Anul 2006) - Cost Real Estimat (2026) - Grad de Acoperire

Autopsie medico-legală standard 302 lei 840 - 1.240 lei 24% - 36%

Examinare traumatologică (leziuni) 38 lei 135 - 190 lei 20% - 28%

Determinări toxicologice (mass-spectrometrie) 378 lei 720 - 1.030 lei 37% - 52%

Imagistică postmortem (CT / segment) 40 lei 300 - 430 lei 9% - 13%

2. Neplata salariilor și creditarea involuntară a statului

Efectul cumulat al acestor decizii s-a materializat deja în fluturașii de salariu ai angajaților. La Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, drepturile salariale aferente lunii iulie 2026 nu au fost achitate la termenul legal din 15 august. Colapsul de lichiditate tinde să se generalizeze rapid în toată țara. Această situație este agravată de o conduită inacceptabilă a organelor judiciare (parchete, instanțe, poliție), care comandă lucrări obligatorii dar achită facturile cu întârzieri de multe luni sau chiar ani (existând restanțe neachitate din 2023).

Instituțiile medico-legale au fost transformate, contrar legii, în finanțatori fără dobândă ai activității judiciare a statului, consumându-și fondurile de salarii și reactivi pentru a acoperi restanțele beneficiarilor.

3. Deficitul critic de personal și riscurile operaționale

Rețeaua funcționează cu un deficit sever de personal, mult sub normativele stabilite prin Ordinul MS nr. 1224/2010. De exemplu, în cadrul INML București, activitatea curentă de prosectură (autopsii) este asigurată uneori de doar 2 autopsieri, dintr-un total de 4 care trebuie să acopere prin rotație concediile și zilele fără plată impuse. Structuri strategice din laboratoarele de Toxicologie, Genetică Judiciară, Serologie sau Tanatochimie se află în risc iminent de suspendare totală a activității din cauza pensionărilor și a blocării posturilor vacante.

4. Promisiuni guvernamentale abandonate

Conducerea rețelei de medicină legală își exprimă profunda dezamăgire față de comportamentul decidenților politici. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a garantat public în mod repetat că institutele de medicină legală vor fi exceptate de la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal impuse prin O.U.G. nr. 7/2026. Această promisiune nu a fost onorată, textul ordonanței lăsând instituțiile fără apărare bugetară. În mod similar, proiectul de actualizare a tarifelor, publicat în transparență încă din 2023 și recunoscut ca o urgență vitală, a fost retras din circuitul de avizare de către Ministerul Sănătății.

5. Impactul direct asupra cetățenilor și riscul de condamnare la CEDO

Blocarea medicinei legale înseamnă un blocaj direct al anchetelor penale în cazuri de omor, decese suspecte, accidente rutiere sau agresiuni sexuale. Întârzierea autopsiilor și a eliberării certificatelor are un impact profund inuman asupra familiilor îndoliate, care sunt puse în situația de a-și amâna pe termen nedefinit înmormântările, fiindu-le afectată demnitatea în momente de maximă vulnerabilitate.

România se află sub un risc iminent de noi condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Statul român a fost deja condamnat în cauza Eugenia Lazăr împotriva României (2010) exact pentru deficiențele, întârzierile și lipsurile materiale din sistemul expertizei medico-legale. Perpetuarea acestei situații va atrage noi sancțiuni internaționale suportate tot din bani publici.

Măsuri imediate solicitate (Termen: 0 - 10 zile)

Pentru a preveni încetarea totală a activității judiciare, rețeaua de medicină legală solicită imperativ:

Alocare bugetară de urgență pentru plata integrală și la termen a drepturilor salariale și deblocarea achizițiilor de reactivi esențiali.

Constituirea unei Celule de Criză Interinstituționale cu mandat decizional, care să reunească Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public, MAI și CSM, cu prima ședință în maximum 10 zile.

Exceptarea urgentă a întregii rețele de la măsurile restrictive din O.U.G. nr. 7/2026 și aprobarea ocupării posturilor critice vacante.

Stingerea imediată a restanțelor financiare de către parchete, instanțe și poliție și impunerea unui termen de plată de maximum 30 de zile pentru viitor.

Repunerea pe agenda Guvernului și adoptarea de urgență a Hotărârii pentru actualizarea tarifelor istorice la nivelul costurilor reale din 2026.

'Statul care își lasă infrastructura probatorie fără salarii, fără posturi, fără tarife și fără plăți își diminuează propria capacitate de a află adevărul. Justiția va fi blocată prin subfinanțare deliberată și prin promisiuni abandonate. Refuzăm să mai acoperim acest blocaj cu sacrificiul personal al oamenilor noștri', conchide conducerea medicinei legale.

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.