Comunicat de presă - Muzeul Național 'George Enescu'
In Memoriam George Enescu
21 august 2026
Cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea lui George Enescu, Muzeul Național 'George Enescu', în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, organizeazăƒ vineri, 21 august 2026, de la ora 18:30, la Palatul Suțu, concertul 'In Memoriam George Enescu'.
Programul, dedicat integral creației enesciene, cuprinde:
Cvartetul nr. 1 în Re major, op. 16 pentru pian, vioarăƒ, violă și violoncel;
Balada pentru vioară și orchestră, prezentată într-o transcripție pentru violoncel și pian;
Aubade pentru trio de coarde;
Serenade lointaine pentru pian, vioară și violoncel.
Lucrările vor fi interpretate de membrii Ansamblului Musica Viva: Andreea Butnaru (pian), Adrian Florescu (vioară), Iulian Popovici (violăƒ) și Florin Mitrea (violoncel).
Ansamblul Musica Viva, fondat în anul 2005 de pianista Andreea Butnaru, s-a afirmat prin proiecte dedicate muzicii camerale clasice, construite în jurul unor concepte și tematici originale. De-a lungul celor peste douăƒ decenii de activitate, pasiunea membrilor săi pentru muzica de camerăƒ s-a concretizat în peste 200 de spectacole muzicale, sincretice și educative precum și în filme, înregistrăƒri și stagii de lucru dedicate tinerilor muzicieni, desfășurate în țarăƒ și în străƒinăƒtate.
În anul 2013, Musica Viva s-a număƒrat printre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic pentru a reprezenta Româ˜nia în cadrul transmisiunilor dedicate Zilei Româ˜niei ale Uniunii Europene de Radio. De asemenea, în 2016 și 2021, proiectele 'De ce îl iubim pe Eminescu' și 'Româ˜nia Miraculoasă au fost selectate pentru a reprezenta cultura română în cadrul manifestăƒrilor organizate de Institutul Cultural Româ˜n cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
Prin muzica sa, George Enescu continuăƒ săƒ ne vorbeascăƒ peste timp. În seara de 21 august, la Palatul Suțu, creația sa va deveni, încăƒ o datăƒ loc de întâ˜lnire între memorie, emoție și prezent.
Biletele costăƒ 30 de lei și pot fi achiziționate la locație înainte de concert, numerar sau cu card.
Văƒ așteptăƒm cu drag la un eveniment dedicat geniului muzical româ˜nesc!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.