Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Bărbat depistat conducând sub influența alcoolului
La data de 18 august a.c., în jurul orei 07:00, în localitatea Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șoseaua Sibiului, de către un bărbat, localnic, în vârstă de 44 de ani.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
***
Ilegalități în trafic
La data de 18 august a.c., în jurul orei 19:00, în localitatea Gura Râului, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un scuter condus pe strada Dumbrăvii, de către un minor, localnic, în vârstă de 16 ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar scuterul este neînmatriculat.
În cauză, la nivelul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
***
Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de către polițiștii sibieni
La data de 18 august a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au identificat pe raza localității Curciu, un tânăr, localnic, în vârstă de 23 de ani, pe numele căruia, la data de 18 august a.c., Judecătoria Târnăveni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea de infracțiuni privind regimul silvic.
Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.