La șase ani, un copil ar trebui să fie apărat, nu să învețe ce înseamnă frica: cazul care ne obligă să privim adevărul despre protecția minorilor

Când victima unei infracțiuni sexuale are șase ani, cuvintele devin aproape neputincioase.

Vorbim despre un copil care abia începe să înțeleagă lumea, un copil care ar trebui să fie protejat de adulți, nu să fie transformat în victimă de unul dintre ei.

Cazul făcut public de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 este cutremurător. Potrivit anchetatorilor, un bărbat ar fi rămas singur cu o fetiță de șase ani în locuința sa și, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima un consimțământ valabil, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală pentru viol săvârșit asupra unui minor și au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Nu există nimic de relativizat aici. Nimic de explicat prin comportamentul copilului. Nimic de justificat.

Un copil de șase ani nu poate fi considerat responsabil pentru ceea ce i se întâmplă. Nu poate fi făcut vinovat pentru că s-a aflat într-o anumită casă, că a avut încredere într-un adult sau că nu a putut opune rezistență.

La șase ani, responsabilitatea aparține exclusiv adultului.

Mai mult, cazul ne obligă să privim și dincolo de fapta penală.

Din informațiile publice rezultă că mama și fetița veniseră la București dintr-o altă localitate, urmau să plece în străinătate și aveau nevoie de un loc unde să stea până la plecare. Mama l-a cunoscut pe inculpat într-un local, iar acesta le-ar fi oferit găzduire. În noaptea respectivă, femeia a plecat pentru scurt timp la un magazin, moment în care bărbatul ar fi rămas singur cu minora.

Această succesiune de împrejurări nu trebuie transformată într-un proces public al mamei.

Responsabilitatea pentru agresiunea sexuală aparține celui care ar fi comis-o.

Dar ea ne arată ceva extrem de important: cât de ușor poate deveni vulnerabil un copil atunci când vulnerabilitatea economică, lipsa unei locuințe sigure, deplasarea între localități și absența unei rețele de sprijin se suprapun.

De aceea, protecția copilului nu poate începe după producerea abuzului.

Trebuie să înceapă înainte.

Avem nevoie de servicii sociale care să identifice familiile aflate în situații de vulnerabilitate, de soluții de cazare temporară pentru părinții cu copii care nu au unde locui, de consiliere și de mecanisme prin care o mamă aflată într-o situație limită să nu fie obligată să accepte soluții improvizate și potențial periculoase pentru copilul ei.

Prevenția nu înseamnă să cerem părinților să fie atotștiutori. Înseamnă să construim o societate în care un copil vulnerabil să nu rămână fără plasă de siguranță.

În același timp, trebuie să afirmăm răspicat ceea ce legea deja spune: un copil de șase ani nu poate oferi un consimțământ sexual valabil în sensul acestei situații, iar Codul penal tratează distinct și sever violul săvârșit asupra unui minor. Pentru fapta prevăzută de art. 218 alin. (2), legea stabilește o pedeapsă de la 8 la 15 ani de închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

Dar dincolo de articolul de lege există o realitate umană pe care nu avem voie să o pierdem din vedere: un copil abuzat sexual nu este doar victima unei infracțiuni. Este un copil căruia i-a fost atacată însăși capacitatea de a mai percepe lumea ca pe un loc sigur.

De aceea, protejarea lui nu se termină odată cu reținerea sau arestarea presupusului agresor.
Urmează trauma.
Urmează întrebările.
Urmează frica.
Urmează procesul de recuperare.

Iar aici statul trebuie să fie prezent nu doar prin procuror și judecător, ci și prin psiholog, asistent social, medic și specialiști în protecția copilului.
Justiția trebuie să pedepsească abuzul. Societatea trebuie să vindece rana.

Asociația 'Justiție pentru Minori' consideră că acest caz trebuie să ne oblige să schimbăm ceva fundamental în modul în care privim protecția copiilor.

Nu este suficient să ne indignăm când aflăm despre un copil abuzat.

Trebuie să construim mecanisme prin care copilul vulnerabil să fie văzut înainte să devină victimă.

Pentru că un copil de șase ani nu are puterea unui adult, dar are în schimb dreptul la protecția întregii societăți.

Dacă un copil nu se poate apăra singur, nu este cazul să îl judecăm, ci este motivul pentru care trebuie să îl apărăm mai mult.

Asociația 'Justiție pentru minori' Iași