logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): 'Nu vom vota o lege a salarizării pe care Parlamentul nu a avut voie nici măcar să o citească'

Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels critică ferm modul în care proiectul noii legi a salarizării, care vizează veniturile a peste un milion de bugetari, ar fi fost transmis Comisiei Europene înainte de a fi prezentat sindicatelor și Parlamentului.Aceasta cere transparență și respectarea rolului Parlamentului în adoptarea unei legi care afectează direct veniturile a peste un milion de români.

'Cine vă credeți? Nu sunteți stăpânii României. O lege care schimbă salariile a peste un milion de bugetari a fost trimisă la Comisia Europeană. La sindicate nu a ajuns, la Parlament nu a ajuns, nici măcar la liderii politici chemați la Cotroceni, se pare că nu ar fi ajuns.

A ajuns însă direct la Bruxelles, trimisă de un ministru interimar dintr-un guvern demis. Se vorbește despre o anvelopă salarială cu 12 miliarde de lei mai mare, adică cu 4 miliarde peste prima variantă. Dar de unde vin cele 4 miliarde? Nu se știe. Ce grile primesc profesorii, medici, ceilalți salariați din sectorul public? Nu se știe, deși li s-au promis tuturor grile de nerefuzat.

Deci, ce am acceptat noi, românii, la Bruxelles și ce ați acceptat în numele nostru? Surpriză! Nu spune nimeni, nu se știe. Se știe doar termenul: 31 august. Ni l-au spus de n ori. Și prețul ratării lui: 770 de milioane de euro din PNRR. Tot asta ne-au spus de când au început discuțiile în spațiul public.

Dar nu ne spun, la fel, și cât ne costă în plus dacă implementăm această lege. Iar dacă mai e și o lege proastă, nu ne spun că am arunca banii pe fereastră, plătind pentru neliniște și tensiune socială.

Asta nu este reformă, stimați domni! Asta este o negociere făcută pe ascuns de un guvern fără legitimitate, sub presiunea unui calendar, cu munca oamenilor pe masă și cu veniturile lor.

Legea salarizării nu se semnează la Bruxelles. Ea se comunică aici, se agrează și se votează în Parlamentul României. Iar Parlamentul ar fi normal să citească textul înainte, nu? Nu după.

Nu vom vota o lege pe care nu am avut posibilitatea să o citim înainte și care, în loc să corecteze nedreptățile existente, riscă să creeze noi inechități pentru salariații din România. Bătaia de joc la adresa oamenilor care muncesc și trag după ei România zi de zi trebuie să înceteze. Nu vom permite continuarea minciunii, a lipsei de transparență și a lipsei de respect față de români. O lege care stabilește veniturile a peste un milion de oameni nu poate fi negociată pe ascuns și prezentată apoi Parlamentului ca un fapt împlinit. România nu este proprietatea unui guvern interimar, iar românii nu sunt o cifră într-un tabel trimis la Bruxelles.

Așadar, cine vă credeți? Pentru că nu sunteți stăpânii României', a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.