Comunicat de presă - Biroul pentru Imigrări al Județului Sibiu
REZULTATELE ACTIVITÃȚII DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI SIBIU ÎN PRIMELE ȘAPTE LUNI ALE ANULUI 2026
În perioada de referință au fost primite 18 cereri de invitație (față de 26 în aceeași perioadă a anului trecut) în România a unor cetățeni străini din state terțe, 8 dintre aceștia fiind din Egipt, iar diferența fiind din alte state. În ceea ce privește modalitatea de soluționare a acestora, 10 au fost respinse și 8 au fost aprobate .
În această perioadă, motivul invitării l-a constituit prezența în România în scop de vizită.
În ceea ce privește Admisia străinilor în baza cererilor de reîntregire a familiei, în perioada de referință au fost primite 40 de cereri pentru membrii de familie ai unor cetățeni din Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, Canada, Moldova, Bosnia Herțegovina (față de 66 în aceeași perioadă a anului trecut), dintre care 17 au fost avizate, celelalte fiind în curs de soluționare.
În evidențele Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu figurează 9.653 de cetățeni străini, dintre care 5.171 proveniți din spațiul extracomunitar și 4.482 de cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.
3.642 este numărul cetățenilor ucraineni aflați în evidența biroului.
În primele 7 luni ale anului 2026, au fost primite 2.979 de cereri de reglementare a dreptului de ședere temporară, dintre care 6 solicitări au fost respinse fără emiterea deciziei de returnare, două au fost respinse cu emiterea deciziei de returnare, 219 sunt în diverse stadii de procesare/soluționare, iar diferența fiind soluționate.
Dintre acestea, 2.365 de solicitări au fost în scop de muncă.
În aceeași perioadă a anului trecut au fost procesate 1.660 de cereri.
Au fost emise 2.790 de premise de ședere, față de 1.876 în perioada de referință a anului trecut.
Din punct de vedere al cetățeniei, cele mai numeroase solicitări au venit din partea:
Numărul cererilor de acordare a dreptului de ședere pe termen lung rămâne constant, fiind înregistrate 27 de cereri. Au fost emise 64 de permise de ședere pe termen lung.
În perioada de referință au fost primite 881 de cereri de emitere a avizelor de muncă, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut (615). Au fost soluționate favorabil 721 de cereri, dintre care 306 au fost schimbări de angajatori sau de funcție, 75 de cereri au fost respinse și 85 sunt în curs de soluționare.
Au fost primite și soluționate 243 de cereri de emitere a certificatelor de înregistrare UE, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor aparținând statelor membre ale U.E./S.E.E./Confederației Elvețiene și a membrilor de familie ai acestora, față de 264 în aceeași perioadă a anului trecut.
Din punct de vedere al scopului, cei mai mulți cetățeni ai UE se înregistrează în baza mijloacelor de întreținere.
Personalul Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu a luat măsurile prevăzute de lege în situația străinilor care nu au respectat condițiile șederii în România. Astfel, au fost emise 21 de decizii de returnare (față de 11 în aceeași perioadă a anului trecut) după cum urmează:
- Refuzul prelungirii dreptului de ședere: 3 decizii;
- Sedere ilegală : 11 decizii;
- La solicitare : 7 decizii.
Au fost aplicate 4 măsuri de interzicere pe teritoriul României, împotriva străinilor cărora le-au fost eliberate decizii de returnare.
O constantă în activitatea biroului a constituit-o organizarea de acțiuni cu caracter operativ de control al legalității șederii străinilor pe teritoriul României. Pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale s-au desfășurat atât acțiuni cât și controale. Au fost efectuate 8 acțiuni dintre care 6 în cooperare cu alte structuri (IPJ Sibiu), 22 de controale și 46 de verificări. Au fost depistați 10 străini în situații ilegale cu ocazia acestor acțiuni desfășurate, au fost emise 8 decizii de returnare și aplicate 10 amenzi în cuantum de 14.400 lei.
De asemenea, agenții constatatori din cadrul biroului au sancționat persoanele care au încălcat prevederile legale prin aplicarea unui număr de 98 de sancțiuni, dintre care 75 de avertismente și 23 de amenzi în valoare de 22.700 lei.
În primele 7 luni ale anului 2026, a fost efectuată o misiune de îndepărtare sub escortă până la Aeroportul Internațional Henri Coandă București a unui cetățean egiptean care nu a respectat decizia de returnare emisă în luna decembrie a anului 2025 de către Biroul pentru Imigrări al Județului Sibiu.
Așa cum se poate observa din datele prezentate, activitatea polițiștilor de imigrări din Sibiu arată o realitate clară. Sibiul rămâne un punct de interes important pentru cetățenii străini, fie că vorbim de integrarea pe piața muncii, fie de reîntregirea familiei.
BIROUL PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI SIBIU
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.